Urmărește emisiunea live


Seism Indonezia: Zeci de mii de persoane fără adăpost

Peste 70.000 de persoane au rămas fără domiciliu şi dorm în adăposturi improvizate ducând lipsă de hrană, apă potabilă şi medicamente, la trei zile după seismul catastrofal care a zguduit insula indoneziană Lombok.

Cutremurul cu magnitudinea 6,9 de duminică seară seară a provocat moartea a cel puţin 105 de indonezieni, potrivit unui bilanţ oficial, semănând panica în rândul turiştilor şi al localnicilor, la o săptămână după ce un alt seism s-a soldat cu cel puţin 17 morţi pe această insulă vulcanică foarte apreciată de vizitatori. În plus, 236 de persoane au fost grav rănite în urma seismului de duminică şi zeci de mii de case au fost avariate, au precizat autorităţile care au vorbit despre o lipsă de personal medical şi de produse de bază.

'Eforturile pentru evacuarea oamenilor s-au intensificat, dar există încă multe probleme în teren', a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale de gestionare a catastrofelor, Sutopo Purwo Nurgroho. Echipele de salvare continuă să caute pe sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite cu ajutorul excavatoarelor, existând temeri că bilanţul victimelor ar putea creşte. Provincia West Nusa Tenggara, unde se află Lombok, duce mare lipsă de hrană, medicamente şi personal medical, a anunţat guvernatorul, Muhammad Zainul Majdi.

Resurse limitate

'Resursele noastre umane sunt limitate. Sunt necesari lucrători sanitari auxiliari în adăposturi şi alţii trebuie mobilizaţi', a declarat el pentru AFP. În anumite părţi ale insulei de o suprafaţă de circa 4.700 metri pătraţi, unele sate au fost distruse aproape în întregime şi locuitorii dorm sub cerul liber, departe de case, de teama unor posibile pagube din cauza replicilor de după cutremur.

'Unele sate pe care le-am vizitat sunt distruse aproape 100%, toate casele s-au prăbuşit, drumurile sunt fisurate şi podurile s-au prăvălit', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Crucii roşii indoneziene, Arifin Muhammad Hadi. Adăposturi improvizate au fost amenajate pe marginea drumurilor sau pe câmpurile de orez, numeroşi agricultori refuzând să-şi abandoneze animalele.

'Este o situaţie tipică pentru victimele cutremurelor de pământ în Indonezia. Vor să rămână aproape de sursa lor de venit pentru că nu pot veni în adăposturi cu animalele', a explicat Hadi. Pe de altă parte, evacuarea turiştilor în mare parte străini care se aflau pe insulele Gili, la nord-est de Lombok, s-a terminat, au precizat autorităţile.

Vezi și: Seism Indonezia, insula Lombok. Bilanțul la zi


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel