Schimbări privind CADASTRUL. Ce se modifică

ANCPI a făcut mai multe modificări la extrasul de plan cadastral.

Extrasul de plan cadastral va putea fi obținut online de către notari sau persoanele interesate, fără tarif de urgență, începând cu 8 ianuarie 2020, conform Agerpres. Anunțul a venit de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), printr-un comunicat.

Printr-o modificare de Ordin, extrasul de plan cadastral pentru informare poate fi furnizat online, în aceleași condiții cu extrasul de carte funciară, în cazul în care imobilul pentru care se solicită documentul are geometrie în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Plata online

 

Documentul va putea fi primit pe loc, costă 15 lei și este disponibil prin platforma online e-payment. Cererea online poate fi plasată la orice oră, iar plata se face cu ajutorul cardului.

„Prin acest nou serviciu online încercăm să-i ajutăm pe cei interesați să evite drumurile la ghișeu. Procedura este cea pe care am creat-o şi pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare: solicitantul își face un cont, plătește extrasul şi acesta este eliberat pe loc, dacă actul respectiv este disponibil în format electronic", a explicat Radu Codruț Ștefănescu, directorul general al ANCPI.

Alte modificări

 

O altă modificare o reprezintă eliminarea tarifului de 60 de lei, care trebuia achitat în cazul redepunerii cererilor respinse. Totodată, sunt simplificate procedurile de tarifare a cererilor specifice, prin înlocuirea documentului distinct de încasare a tarifului cu un document de plată unic pentru cererile care au ca obiect imobile situate în raza teritorială a unui singur OCPI.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26