Schengen. Problema imigrației ilegale din Austria ar fi tot din vina Vienei; Tomac: Austria nu și-a adaptat legislația internă pentru a gestiona eficient problematica migrației

Karl Nehammer
Karl Nehammer

Eugen Tomac, europarlamentar PMP, parte din grupul Partidului Popular European, susține, într-o postare pe Facebook, că pe data de 19 decembrie 2022, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie prin care îi cere Austriei să aplice legislația Schengen și să remedieze deficiențele constatate de către Comisia Europeană în raportul de evaluare realizat în 2020 în ceea privește respectarea legislației Schengen privind returnarea migranților.

 

”Documentul care anulează poziția Austriei în ceea ce privește extinderea Schengen

Cancelarul Nehammer a justificat boicotul privind accesul României în spațiul Schengen acuzând țara noastră și Bulgaria că nu avem capacitatea de a gestiona frontierele UE conform legislației Schengen.

Doar că aflăm de la Consiliul Uniunii Europene că acesta a adoptat, pe 19 decembrie 2022, o decizie prin care îi cere Austriei să aplice legislația Schengen și să remedieze deficiențele constatate de către Comisia Europeană în raportul de evaluare realizat în 2020 în ceea privește respectarea legislației Schengen privind returnarea.

Documentul adoptat scoate în evidență faptul că Austria nu a operat o serie de modificări legislative ce țin de implementarea legislației Schengen.

În acest sens, Recomandarea Consiliului Uniunii Europene cere expres Austriei să modifice legislația internă și să transpună Directiva privind returnarea în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cel puțin cinci articole din Directiva 2008/115/CE trebuie implementate în legislația austriacă privind intrarea și returnarea, aspecte ce reprezintă deficiențe majorare în implementarea legislației europene cu privirea la gestionarea migrației.

În concluzie, acest document demonstrează cât se poate de clar și de limpede că Austria nu și-a adaptat legislația internă pentru a gestiona eficient problematica migrației, fapt constatat încă din 2020 de către Comisia Europeană.

Prin urmare, toate acuzațiile la adresa României au avut la baza o teză falsă. Problematica imigranților din Austria este de fapt o problemă veche internă, și nu una descoperită recent de Nehammer care, înainte de a fi cancelar, a fost ministru de Interne și avea obligația să-și alinieze legislația internă la cea europeană.

Acest document reprezintă încă o probă în plus în cazul în care vom ataca, la Curtea de Justiției a Uniunii Europene, votul din Consiliul JAI din 8 decembrie 2022.

Vot prin care Austria ne-a îngrădit nejustificat dreptul de a circula liber prin Uniunea Europeană”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel