Scandalul Vianu se încinge: Parchetul și Protecția Copilului, sesizate

Scandalul legat de cazul profesorului de matematică de la liceul Tudor Vianu din București despre care se spune că ar fi zis elevilor că va da un punct în plus la teză celor care-l roagă în genunchi este departe de a se fi încheiat.  Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a anunțat că urmează să sesizeze și Parchetul General și protecția copilului în legătură cu acest caz, pentru aflarea adevărului. Surprins de "reacția parsiva si isterica a aparatorilor cauzei domnului profesor", Alexandru Cumpănașu, președinte AID, își explică demersul, precizând că "Nu exista tinta. Exista nevoia de bun simt de normalitate, de copii cat de cat normali intr-o societate din ce in ce mai bolnava prin promovarea ca normale a: pornografiei, abuzului, cine este mai tare invinge".

"M-am saturat de ACEI romani care cautioneaza o societate bolnava si defecta...cazul profesorului de matematica de la Vianu!

Am citit stirea cu privire la cazul profesorului de matematica de la Vianu cu oarecare distanta, la inceput, tocmai pentru a afla mai multe detalii. Insa in momentul in care a existat mai mult de o marturie in sprijinul afirmatiilor ca respectivul domn ar fi facut o asemenea "gluma", am considerat ca este obligatia mea, in calitate de Presedinte al unei organizatii preocupate de respectarea democratiei si de Presedinte al celei mai mari coalitii din istoria post-decembrista, care sustine modernizarea Romaniei, dar si in calitate de tata, sa reactionez cu tot ceea ce am la indemana pentru a nu "subordona" societatea unor comportamente si practici demne de evul mediu, pe care in timp proprii mei copii sa ajunga sa le considere normale sau acceptabile sau alte practici ingrozitoare, pe care le-ar putea stabili ca normale niste minti bolnave in procesul de educare si dezvoltare al copiilor.

Asa ca am facut ceea ce fac si facem de 2 ani: NU MAI STAM PASIVI LA NICIUN ABUZ SAU GEST CARE SA IMBOLNAVEASCA SI MAI RAU SOCIETATEA

In cazul acestui domn, am avut aceeasi abordare ca in multe alte cazuri in care, din pacate, doar noi si o parte din presa am reactionat virulent, indiferent ca era vorba de odioasele violuri catalogate si acum drept "glume" sau " sex surpriza" sau "da-o dracu' ca a cautat-o" de minti bolnave sau orbite de ura personala sau dorinta de epatare sau alte cazuri din invatamantul romanesc.

Adica NU AM MAI STAT PASIVI, ci am cerut acelor institutii obligate sa vegheze la aflarea ADEVARULUI sa isi faca datoria si sa indrepte eventuale minti bolnave ce ne cresc copiii.

AID a cerut asadar Ministerului Educatiei sa demareze un control sambata. Acest demers a fost facut public, insa, asa cum este normal, etic si profesionist, i-am cerut un punct de vedere si ministrului Educatiei. Constatand ca domnul ministru urma sa trimita un control luni, nu ne-a ramas decat sa intarim acest demers si sa prezentam, asa cum era normal, si punctul de vedere al ministerului.
Ceea ce nu s-a observat suficient este faptul ca AID nu a sesizat doar ministerul, ci urmeaza sa sesizeze si Parchetul General si protectia copilului.
Acelasi drum l-am parcurs de nenumarate ori atunci cand un cadru didactic sau elev a gresit, putand crea adevarate paternuri ce pot fi acceptate ulterior ca normale de catre societate.
Dau ca exemplu aici cazul violul din judetul Vaslui, precum si alte exemple elocvente. In toate aceste cazuri, am sesizat atat Parchetul General cat si CSM.

Ce am cerut noi???

Nimic mai mult decat ca, dupa toate ororile descrise in presa de catre parinti, AUTORITATILE sa faca un control pentru a constata care este adevarul.
Mai ales ca pe noi nu ne-a interesat doar posibila umilire a unor elevi prin atitudini aberante, cat mai ales sistemul de evaluare si notare al elevilor de catre cadrul didactic respectiv cat si verificarea veridicitatii acestui fapt.

CUI II ESTE FRICA DE UN CONTROL???

De ce atata agitatie din partea unui om care nu a iesit sa-si spuna parerea sau punctul de vedere pentru un control??? De ce a actionat prin cativa elevi si parinti???

Aici este marele meu dubiu cu privire la domnul profesor.

MANIPULARE: LICEUL TUDOR VIANU

NU, DRAGI COLEGI. AID nu a atacat liceul Vianu sau profesorii sau elevii de acolo, ci a solicitat autoritatilor sa faca lumina in cazul unor acuzatii ce privesc exclusiv UN CADRU DIDACTIC. Tacerea de aur a domnului profesor si reactia unor elevi si colegi ma pune pe ganduri, pe mine personal, inainte ca cineva sa constate adevarul.

Ba mai mult, ASOCIATIA PARINTILOR DIN LICEUL TUDOR VIANU A REACTIONAT.
Ma intreb oare ce ii leaga pe unii de acest domn, din moment ce sunt asa de sensibili la o simpla solicitare de clarificare de catre institutii ale statului roman a unei situatii descrise ingrozitor si acorda cu atata violenta credit acestui domn si nu unui for ce reprezinta parintii din acel liceu???!!!!!! Acei parinti cer acelasi lucru ca si noi: o oarecare normalitate in scoala romaneasca.

Si mai este un lucru pe care eu il consider important: un control poate constata diverse lucruri. De exemplu, ca domnul acesta este nevinovat si ca cei care il acuza sunt vinovati de denigrare si hartuire, moment in care acestia ar fi pasibili de aceleasi pedepse penale sau sociale ca si domnul profesor. Aspect care este firesc atunci cand se face un control: sa se afle adevarul.

Insa reactia parsiva si isterica a aparatorilor cauzei domnului profesor m-a enervat peste masura si, dincolo de rautati gratuite ale unora, ramane o atitudine bizara si manipulatoare: TINTA ESTE LICEUL!!!

Nu, dragi impostori. Nu exista tinta. Exista nevoia de bun simt de normalitate, de copii cat de cat normali intr-o societate din ce in ce mai bolnava prin promovarea ca normale a: pornografiei, abuzului, cine este mai tare invinge, etc. Liceul VIANU este doar apararea penibila a unui om disperat, atat asociatia parintilor, cat si AID sau ministerul educatiei, dorind doar clarificarea unei situatii ce priveste O PERSOANA. Iar lucrul cel mai bun pe care cei de la liceul Tudor Vianu il pot face pentru unitatea lor de invatamant este sa solicite ei insisi clarificarea cat mai rapida a situatiei cadrului didactic. Nu am vazut nicaieri ca ancheta va viza LICEUL VIANU. Iar noi nu am cerut ca toti profesorii sau elevii sa fie subiectul unei anchete.

Asa ca mai usor cu manipularea, baieti!

Si da, m-am saturat de acei romani care protejeaza sau cautioneaza bolile acestei societati in loc sa se opuna.

P.S.: Toti cei care mai jignesc sau denigreaza astfel de demersuri vor fi dati in judecata. Ne-saturat! NU MAI MERGE SI ASA!", transmite Alexandru Cumpănașu.

Reacția președintelui AID survine după ce câteva zeci de elevi de la Colegiul Național "Tudor Vianu" au semnat duminică o petiție de susținere pentru profesorul despre care se spune că ar fi zis elevilor că va da un punct în plus la teză celor care-l roagă în genunchi.

"Am strâns 89 de semnături în favoare profesorului până duminică la ora 15,30. Nu este efectiv un protest, este o petiție pe care dorim să o semnăm. Cu siguranță demersul îl vom continua dar nu știm dacă în aceeași manieră, la modul în fața liceului. Vrem ca imaginea domnului profesor să fie cea reală și nu cum s-a scris în presă și să demonstrăm că au fost niște minciuni și că părerea noastră a elevilor lui este una foarte bună față de dânsul", a declarat, pentru AGERPRES, o elevă a unității de învățământ.

Aceasta a spus că nu profesorul ar fi făcut acea glumă ci unul dintre elevi. "Nu a făcut dânsul acea glumă, acea glumă a fost făcută de un elev. Nu a cerut profesorul, este o glumă făcută de un elev", a spus eleva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel