Sancțiuni Rusia. Berlinul se plânge că afectează companiile germane

Noile sancţiuni împotriva Rusiei propuse de Camera Reprezentanţilor din SUA ar putea afecta companiile germane şi legăturile dintre Berlin şi Washington, a declarat, joi, ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, informează Reuters. 

"SUA au abandonat linia comună cu Europa cu privire la sancţiunile împotriva Rusiei", a spus Zypries pentru postul de televiziune ARD, adăugând că această lipsă de coordonare cu Europa riscă să afecteze companiile germane. 

La rândul său, organizaţia German Committee on East European Economic Relations a apreciat că noile sancţiuni americane împotriva Rusiei par destinate să stimuleze exporturile energetice americane în Europa. La o conferinţă de presă organizată la Berlin, German Committee on East European Economic Relations a apreciat că ar trebui păstrată opţiunea unor contra-sancţiuni europene vizând SUA, dacă firmele europene vor fi afectate. 

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat, marţi, aproape în unanimitate, noi sancţiuni împotriva Rusiei, un proiect care provoacă indignarea Moscovei, dar şi a Europei, deoarece acesta ar permite să fie sancţionate companii europene. 

Mai multe ţări europene, mai ales Germania, sunt nemulţumite, pentru că legea ar da preşedintelui Donald Trump posibilitatea de sancţionare a companiilor care lucrează la conductele venind din Rusia, de exemplu prin limitarea accesului lor la băncile americane sau prin excluderea de pe piaţa publică din Statele Unite. 

Comisia Europeană a promis, miercuri, "să reacţioneze în mod corespunzător în câteva zile", dacă îngrijorările sale nu sunt luate suficient în considerare, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel