Salvamont, avertisment. Se întâmplă la peste 1.700 de metri altitudine

Sebastian Florea / 14 dec 2018 / 12:00 Salveaza PDF Comentarii
Salvamont, avertisment. Se întâmplă la peste 1.700 de metri altitudine
Descriere foto: Salvamont, avertisment. Se întâmplă la peste 1.700 de metri altitudine

Riscul de avalanşă la peste 1.700 de metri altitudine este ridicat, avertizează salvamontiștii.

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează asupra riscului de avalanşă apărut în masivele Retezat şi Parâng, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, din cauza stratului de ninsoare care s-a depus peste o suprafaţă îngheţată, existând pericolul ca zăpada să o ia la vale chiar din cauza turiştilor care nu ştiu cum să circule pe trasee în timpul iernii.

'Zăpada nu este foarte mare, dar s-a acumulat în zonele de vâlcele şi s-a rupt din cauza viscolului. Le recomandăm turiştilor să fie atenţi la traversările de şei, vâlcele, zone cu încărcătură mare de zăpadă. Există riscul de avalanşă deoarece zăpada poate pleca la vale chiar din cauza turiştilor care trec pe acolo', a declarat vineri, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Vezi și: Avalanșă în Bucegi. O persoană a murit

Muntele trebuie respectat

 

Riscul de avalanşă este ridicat şi în zonele de creastă din Masivul Parâng, unde zăpada a fost viscolită şi s-au format depozite foarte mari pe feţele sudice şi vestice, dar pe văile adânci. 'Sfatul nostru este ca turiştii să evite traseele de munte spre zonele de creastă, în aceste zile, deoarece se pot produce avalanşe. Muntele trebuie respectat', a atenţionat şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu.

Potrivit acestuia, stratul de zăpadă în Parâng, la peste 1.700 de metri altitudine, măsoară între 40 şi 50 de centimetri. În ceea ce priveşte pârtiile de schi din staţiunile Straja şi Parâng, acestea au fost pregătite de cabanieri, fiind asigurate condiţii bune pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Citește și: Ce se întâmplă la Bâlea Lac. Anunț de la meteorologi

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25