Intenția rușilor de a pivota spre Asia ca urmare a conflictului cu Vestul s-ar putea materializa, pentru început, într-o ofertă majoră făcută chinezilor în domeniul energetic.
Președintele Vladimir Putin anunța în septembrie anul trecut că investitorii chinezi sunt așteptați cu brațele deschise în Vankor, un câmp petrolifer dintr-o zonă izolată din estul Siberiei, deținut de firma de stat Rosneft.
Din acel moment, delegații ale Chinei și Indiei au făcut numărate vizite pentru a inspecta locația.
Toată producția zilnică de 440.000 de barili de țiței merge deja spre Est, prin gazoductul Siberia de Est - Oceanul Pacific, care include o ramură ce alimentează nord-estul Chinei.
Agenția Reuters, care numește oferta rușilor drept "remarcabilă", spune că o investiție semnificativă a chinezilor în acest proiect ar depăși orice mutare de acest fel făcută de ruși înainte de a ademeni Beijingul în industria hidrocarburilor sale.
De puține ori Moscova a fost de acord să permită străinilor să dețină o parte dintr-un depozit onshore strategic, în ciuda interesului manifestat de giganții vestici. Oferta este cu atât mai neobișnuită cu cât este înaintată Chinei, un vechi rival cu care Rusia aproape a intrat în război în anii '60 din cauza unei dispute teritoriale.
Rosneft a confirmat că a ajuns la un acord cadru privind vânzarea a 10% din Vankor către China.
"Kuweitul" din Siberia
Kremlinul decis să pivoteze spre Asia, unde caută noi piețe energetice, după ce Vestul a impus sancțiuni economice Rusiei ca urmare a crizei din Ucraina.
China a devenit anul trecut cel mare importator de petrol produs de Rusia, depășind Germania.
Vankor este cea mai mare descoperire petrolieră a Rusiei din ultimele trei decenii și un element cheie pentru politica rușilor de a găsi și exploata noi regiuni, precum Siberia de Est, întrucât rezervele din Siberia de Vest, inima producției petroliere a Rusiei, se epuizează simțitor.
"Este noul Kuweit" spune Alexander Cherepanov, inginerul-șef al Vankorneft, o subsidiară a Rosneft.
Vicepremierul Arkady Dvorkovick declara luna trecută că Rusia a depășit o "barieră psihologică" și este pregătită să ofere Chinei control asupra rezervelor sale de hidrocarburi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News