Ronaldo, pe viață la Real. Salariu majorat cu 30%

Ronaldo, Juventus
Ronaldo, Juventus

Cristiano Ronaldo va avea un salariu majorat cu 30% la Real Madrid, începând din vară. 

Cristiano Ronaldo a declarat în repetate rânduri faptul că-și dorește să-și încheie cariera pe Santiago Bernabeu și totodată, s-a declarat nemulțumit de salariul său. Din cauza motivelor financiare, relația dintre Ronaldo și președintele Florentino Perez s-a răcit în ultimele luni, apărând zvonuri cum că portughezul va pleca de la Real, la Manchester United sau PSG. 

În cele din urmă, Cristiano Ronaldo, în vârstă de 33 de ani, va beneficia de o majorare salarială după încheierea actualului sezon. Astfel, din luna iunie, noul salariu al lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid se va majora de la 21, la 30 de milioane de euro pe sezon. În ciuda creșterii salariale, atacantul portughez va rămâne pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiți fotbaliști din lume. Messi încasează 40 de milioane de euro net pe sezon la Barcelona, iar Neymar, 37 de milioane de euro la PSG. 

„Vreau să rămân aici"

„Îmi place să trăiesc aici. Am trăit în acest oraș din 2009 în coace și îmi place vremea și oamenii. Este aproape de Portugalia și se poate ajunge destul de ușor chiar și cu mașina. Spania este o țară frumoasă. Desigur, vreau să rămân aici, îmi place acest club” , a declarat Ronaldo.

Cristiano Ronaldo a fost transferat de la Manchester United la Real Madrid pentru 94 de milioane de euro, iar actualul contract expiră în 2021.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel