Romanul "O paranteză în timp" va fi lansat pe 5 noiembrie, la Librăria Humanitas

Romanul "O paranteză în timp", a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, va fi lansat sâmbătă, 5 noiembrie, la Librăria Humanitas, din Parcul Cișmigiu. Evenimentul de lansare a romanului este parte a Proiectului Hogarth Shakespeare. 

Alături de Jeanette Winterson, care va participa la eveniment prin Skype, vor vorbi Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba și literatura engleză și director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din București și Consiliul Britanic din România, regizorul Victor Ioan Frunză și traducătoarea. Moderatorul întâlnirii va fi criticul literar Andreea Răsuceanu.

Dupa dezbatere, actorii Corina Moise și Costin Dogioiu vor interpreta pentru public un fragment din roman.

„Una dintre cele mai puternice voci literare ale timpului nostru, Jeanette Winterson reușește să rămână fidelă originalului shakespearian, dar în același timp să inoveze plină de curaj, cu umorul subtil care a devenit o marcă a scrisului său”, afirmă cronicarul de la The Independent.

În O paranteză în timp, curtea lui Leontes e înlocuită de piețele financiare de astăzi, Leontes devine Leo, un manager lipsit de scrupule, iar Hermiona e MiMi, o cântăreață de succes. Leo o acuză pe MiMi că ar avea o aventură cu Xeno, prietenul său din adolescență, creator de jocuri pe calculator, seducător și cu o sexualitate ambiguă. Din momentul nașterii Perditei, presupus fruct al adulterului, drumurile tuturor se vor despărți, iar consecințele faptelor părinților vor reverba asupra destinelor celor tineri, într-un carusel nebunesc de întâmplări. Drumul vieții Perditei va deschide o paranteză în timp, una pe care numai dragostea părintească o va mai putea închide în chip fericit.

Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson este crescută de o familie de evangheliști penticostali, în orășelul Accrington din Lancashire. Printre romanele publicate de autoare se numără: Pasiunea, Sexul cireșilor, Scris pe trup, The PowerBook (2000) și Lighthousekeeping.

(w670)

O paranteză în timp (The Gap of Time) apare în 2015 ca prim roman al Proiectului Hogarth Shakespeare. Proiectul a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will și preluat deja de edituri din peste 28 de țări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu.

Lansată la inițiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotați scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Alături de Jeanette Winterson, care a ales în romanul său O paranteză în timp să imagineze în contemporaneitate piesa Poveste de iarnă, ceilalți scriitori implicați în proiect și piesele lui Shakespeare care le-au revenit sunt: Howard JacobsonNeguțătorul din Veneția, Anne TylerÎmblânzirea scorpiei, Margeret AtwoodFurtuna, Tracy ChevalierOthello, Edward St AubynRegele Lear, Jo NesbøMacbeth, Gillian FlynnHamlet.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel