€ 5.0936
|
$ 4.3572
|
Curs valutar: € 5.0936
|
$ 4.3572
 

Revendicările din sănătate, analizate de o echipă formată din reprezentanți Sanitas și experți din Finanțe, Muncă și Sănătate
Autor: Dana Mihai

1705505452original_01_2_65364100 Foto: Guvernul Romaniei

Prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au răspuns astăzi invitației de a participa la Consiliul Național al Federației Sanitas, prilej cu care au discutat despre revendicările personalului din sistemul de sănătate.

În urma acestei discuții, s-a decis crearea unei echipe de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Federației Sanitas și experți din Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, cu scopul de a analiza în detaliu problemele specifice fiecărui sector sanitar și fiecărei categorii profesionale din domeniul sănătății, reprezentanții Sanitas apreciind în acest context deschiderea premierului Marcel Ciolacu pentru găsirea soluțiilor adecvate.

”Vrem să menținem un dialog onest și aplicat pentru fiecare problemă semnalată, pentru a asigura resursele de personal și finanțare de care sănătatea are nevoie, dar pentru a fi eficiente, măsurile trebuie să fie etapizate în funcție de urgență și de resursele pe care le avem la dispoziție. Sistemul medical și sanitar din România trebuie să ajungă la parametrii optimi și să răspundă nevoilor și așteptărilor românilor. Din păcate, deficiențele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată. Cu un plan precum PNRR, cu acces la finanțări de la Banca Europeană de Investiții, România are o șansa unică de a redresa inclusiv sistemul medical, dar și de a-l pune pe un traseu normal care să nu mai poată fi deraiat. Dialogul permanent este soluția pentru ca problemele să fie corectate cât mai devreme”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close