Relație SUA-Rusia, tensiuni uriașe. Întrevedere la nivel înalt

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, va aborda cu omologul său rus, Serghei Lavrov, tensiunile din relația bilaterală, într-o întâlnire ce va avea loc la finalul acestei săptămâni, la Manila (Filipine), în marja forului regional al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), transmite EFE, potrivit Agerpres.

Aceasta va fi prima întrevedere după anunțul Kremlinului de duminică privind plecarea, de la 1 septembrie, a 755 de diplomați americani din Rusia, deși au discutat prin telefon de atunci.

"Noi doi am vorbit deja. Aș spune că dialogul nostru după aceste acțiuni a fost unul profesional, nu beligerant", a explicat Tillerson, marți, cu prilejul bilanțului făcut după primele sale șase luni în funcție.

"Cred că ministrul Lavrov și cu mine ne înțelegem rolurile, responsabilitățile și cred că el este tot atât de angajat ca și mine în încercarea de a găsi modalități prin care să putem readuce această relație într-un plan mai apropiat", a spus Tillerson.

Până acum, unica reacție a Washingtonului la anunțul Moscovei de duminică a fost un scurt comunicat al Departamentului de Stat ca răspuns la întrebările jurnaliștilor pe acest subiect.

"Este un act regretabil și nejustificat. Evaluăm impactul unei asemenea limitări și modul cum vom răspunde. Nu avem alte comentarii pentru moment", arăta declarația.

Guvernul rus a cerut SUA să-și reducă reprezentarea diplomatică la Moscova la același nivel cu cel al celor 445 oficiali ruși care activează în Statele Unite, ca răspuns la expulzarea a 35 de diplomați ruși din SUA în decembrie anul trecut.

Președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat de asemenea că Rusia are un "larg spectru" de posibilități de răspuns la ultimul pachet de sancțiuni aprobat de Congresul american.

Cu privire la solicitarea de plecare a diplomaților americani, Tillerson a spus marți că înțelege că Putin trebuie să reacționeze în fața cetățenilor ruși.

"Cred că este important de recunoscut că orice lider din orice stat este privit de toată populația din țara sa. (...) El (Putin) a simțit că trebuia să facă ceva. Face viața noastră mai dificilă? Desigur că ne face viața mai dificilă", a mai arătat Rex Tillerson.

Cu privire la sancțiunile aprobate de Congres, șeful diplomației americane a recunoscut că nici el și nici președintele Donald Trump nu sunt "foarte fericiți".

"Noi am fost clari asupra faptului că nu credem că va ajuta la eforturile noastre, dar asta este decizia pe care au luat-o. Și au făcut-o de o manieră copleșitoare. Cred că președintele acceptă asta și toate indiciile arată că va semna legea iar atunci va trebui pur și simplu să lucrăm cu aceasta", a susținut Tillerson.

"Nu putem lăsa ca asta să ne abată de la încercarea de a restabili relația", a mai declarat secretarul american de Stat.

Casa Albă a precizat de vinerea trecută că Donald Trump intenționează să semneze legea privind sancțiunile, însă nu a indicat când o va face.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel