Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii şi Ducele de Edinburgh participă, miercuri, la funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher, potrivit unui comunicat al Palatului Buckingham. Ultima dată când Regina Elisabeta a II-a a participat la un astfel de eveniment a fost în urmă cu 48 de ani, la funeraliile lui Winston Churchill, organizate la 30 ianuarie 1965.
[caption id="attachment_306694" align="aligncenter" width="642"] Sursa foto: huffingtonpost.com[/caption]Deși, în ultimii 48 de ani s-au stins din viață nu mai puțin de șase foști prim-miniștri ai Marii Britanii - Anthony Eden, Harold Macmillan, Alec Douglas-Home, Harold Wilson, Edward Heath și James Callaghan - Regina Elisabeta a II-a nu a participat la funeraliile niciunuia dintre ei.
Însă, la ceremonia funerară a fostului premier conservator Margaret Thatcher, care are loc la catedrala Sfântul Paul, regina Marii Britanii este prezentă, alăturându-se astfel celor aproximativ 2.000 de invitați, inclusiv numeroase personalități politice internaționale.
În afară de Regină şi Prinţul consort, toţi cei 32 de membri ai actualului cabinet participă la ceremonie. De asemenea, sunt prezenţi alţi peste 30 de membri ai guvernului din perioada când Margaret Thatcher a fost prim ministru.
Din afara graniţelor, asistă 2 şefi de stat, 11 premieri şi 17 miniştri de externe din întreaga lume. România este reprezentată de Ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Fostul premier conservator Margaret Thatcher a decedat luni la vârsta de 87 de ani, în urma unui accident vascular cerebral într-o cameră a hotelului Ritz din Londra. Ea va rămâne, însă, “Doamna de Fier” care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent şi a restabilit prestigiul internaţional al ţării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu