Regele Mihai nu mai apare pe ”Lista rușinii” de pe site-ul ANAF

Regele Mihai nu mai figurează pe "lista ruşinii", după ce şi-a achitat datoriile către ANAF, de peste 4 milioane de lei. 

Numărul persoanelor fizice cu datorii fiscale a scăzut în trimestrul al doilea al acestui an cu peste 60.000 față de primul trimestru, printre cei care și-au plătit restanțele la FISC fiind și Regele Mihai.

Informaţia a fost confirmată de avocatul Majestăţii sale, relatează România TV.

În luna mai, ANAF a publicat lista cu datoriile fiscale ale persoanelor fizice, printre acestea regăsindu-se şi regele Mihai, cu datorii totale la bugetul de stat de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligaţii fiscale principale şi 2,108 milioane lei obligaţii fiscale accesorii.

Conform datelor publicate recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), 126.365 de persoane fizice aveau, la 30 iunie, restanțe fiscale totale la bugetul de stat de peste 3 miliarde de lei.

"Din lista debitorilor cu obligații fiscale restante au fost excluse persoanele ale căror datorii la buget sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la buget, prin restituire sau rambursare", au menționat reprezentanții ANAF.

Potrivit acestora, suplimentar, listele debitorilor publicate de ANAF au o nouă coloană denumită "Observații", care conține precizări privind starea juridică a debitorilor, respectiv insolvență, faliment sau insolvabilitate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel