Recensământ: ONG-urile promit persoanelor din nordul Bulgariei burse și subvenții în schimbul declarării cetățeniei române

vidin
vidin

Broşuri care încearcă să convingă persoanele din nordul Bulgariei să se declare români la recensământul naţional au fost distribuite în regiunea Vidin, potrivit televiziunii naţionale bulgare (BNR). Potrivit acestor broşuri, cei care decid să se declare români vor primi burse şi subvenţii pentru a studia în România sau vor beneficia de tabere de vară gratuite.

Broşurile au fost distribuite în mai multe localităţi din regiunea Vidin, în timpul concertelor unei formaţii româneşti de muzică folk, organizate de o mişcare etnică din România. Mişcarea neagă însă că ar fi implicată în această acţiune. Mai mulţi studenţi din cadrul unei organizaţii neguvernamentale cu sediul în Republica Moldova ar fi fost distribuitorii acestor broşuri.

Partidul naţionalist bulgar VMRO a notificat Agenţia de stat pentru securitate naţională, DANS, în legătură cu acest incident.

La ultimul recensământ din Bulgaria, doar 0,4 dintre persoanele care locuiesc în regiunea Vidin au declarat că sunt români. Actualul recensământ se va încheia la 28 februarie. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, 6.712.251 de cetăţeni bulgari sau 90 la sută din populaţie au luat parte la recensământ, începând din 22 februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel