€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Reacţia preşedintelui Nicuşor Dan după ce Donald Trump a anunţat tarife de 30% pentru UE
Autor: Mihai Ciobanu

nicusor-dan_51641700 FOTO: Agerpres
 

Preşedintele României a transmis un mesaj după ce Donald Trump a anunţat că va impune Uniunii Europene tarife vamale de 30%.

"România sprijină pe deplin eforturile Comisiei Europene și ale președintei von der Leyen de a continua negocierile și de a ajunge la un acord cu Statele Unite înainte de 1 august.

Susținem, de asemenea, abordarea UE în direcția unei soluții negociate cu SUA, în interesul cetățenilor noștri, al companiilor și al parteneriatului transatlantic", a scris preşedintele Nicuşor Dan pe X.

***

Produsele importate din Uniunea Europeană şi Mexic vor avea taxe vamale de 30% de la 1 august, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media, relatează Reuters, dpa şi AFP.

În scrisoarea adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, postată în copie pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump se plânge de "deficitul comercial pe termen lung, mare şi persistent" pe care SUA îl are cu UE, acuzând blocul Celor 27 de politici comerciale incorecte şi de existenţa unor bariere.

Trump a mai scris în scrisoare că administraţia sa va renunţa taxele vamale mari dacă "Uniunea Europeană, sau ţări din UE, decid să construiască sau să producă în SUA".

Ameninţarea preşedintelui american Donald Trump de a impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor importate din UE de la 1 august este o tactică de negociere, au declarat sâmbătă trei oficiali UE pentru Reuters.

Dan O'Brien, de la Institutul de afaceri europene şi internaţionale, a postat pe reţeaua X: "Taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE care merg în SUA ar avea un efect semnificativ de distrugere a comerţului. Ameninţarea de a răspunde oricărei retalieri a UE cu o nouă creştere echivalentă în taxele vamele ale SUA reprezintă o mare provocare. Şansele unui conflict economic mai amplu UE-SUA au crescut".

Anterior în cursul acestei săptămâni, Trump a anunţat noi taxe vamale pentru un număr de ţări, între care Japonia, Coreea de Sud, Canada şi Brazilia, precum şi o taxă vamală de 50% pentru produsele din cupru.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close