Răzvan Marin, lăudat în presa din Italia. "Inima şi plămânii au ieşit la iveală"

Răzvan Marin ar putea juca tot în Serie A, deși a retrogradat cu Cagliari la finalul sezonului / Facebook Răzvan Marin
Răzvan Marin ar putea juca tot în Serie A, deși a retrogradat cu Cagliari la finalul sezonului / Facebook Răzvan Marin

Răzvan Marin, mijlocaşul celor de la Cagliari, a fost lăudat în presa italiană pentru evoluţiile din acest sezon, deşi la început fusese criticat. 

"Românul devenise emblema unui management defectuos pe piața transferurilor, dar cu implicarea antrenorului Semplici a devenit esențial. Văzând ce a făcut în utima vreme, este firesc să ne întrebăm cum a fost posibil să-i înțelegem greșit rolul atât de mult timp.

Răzvan Marin va fi, fără îndoială, cea mai mare absență împotriva lui Napoli, dar pentru cele două finale cu Benevento și Fiorentina ar putea fi arma suplimentară a unui Cagliari care încă mai speră la salvare. Răzvan Marin a devenit echilibrul de la centrul terenului. Românul a reușit în sfârșit să fie acel mijlocaș box to box.

Marin caută poarta de la distanță și acceptă și incursiunile, dar este întotdeauna gata să își protejeze colegii, dublând în faza de acoperire. Inima și plămânii unui jucător foarte criticat în prima sa parte la echipă au ieșit la iveală, în cel mai disperat moment al sezonului. Acest lucru înseamnă caracter", a scris Calcio Casteddu, citată de digisport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel