Razie în transportul feroviar. Aproape 400 de trenuri, verificate de polițiști

Poliție, control trenuri. FOTO: Poliția Română
Poliție, control trenuri. FOTO: Poliția Română

Poliţia Română a participat la acţiunea internaţională Rail Action Day – Active Shield (un concept al RAILPOL - reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene), organizată simultan în Europa, pentru siguranţa transporturilor feroviare.

În intervalul 26 – 27 iunie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi a coordonat acţiunea desfăşurată în toată ţara, sub egida RAILPOL.

În cele 24 de ore, peste 3.400 de polițiști din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi au verificat 397 de stații feroviare şi aproape 400 de trenuri de călători.

Pe numele a 12 persoane au fost întocmite dosare penale, dintre care 3 pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt și alte 7 sub aspectul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală, fiind reținută o persoană.

Controalele efectuate la două puncte de colectare a deșeurilor reciclabile din Craiova şi Pitești au stabilit că mai multe persoane ar fi predat fier vechi (până la 104.000 kg.), pentru care ar fi încasat fiecare sume de până la 92.000 de lei, fără a se reţine impozitul pe venit, întrucât au declarat că deșeurile feroase provin din gospodăria proprie.

Poliţiştii au oferit şi recomandări esenţiale pentru lucrătorii comerciali din stațiile de cale ferată, cu privire la faptul că este interzisă depozitarea de bagaje ce conțin substanțe inflamabile, arme, valori monetare sau alte produse interzise prin lege.

De asemenea, acestora li s-a recomandat să sesizeze Poliţia atunci când observă că se lasă bagaje sau colete suspecte şi să reţină semnalmentele persoanelor care le depozitează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel