Război Siria. Baze rusești atacate cu drone. Anunț oficial de la Kremlin

Ministerul rus al Apărării a informat luni că 'drone cu încărcătură explozivă' au atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă bazele militare ruse de la Hmeimim şi Tartous din Siria, fără a produce victime sau pagube materiale, transmite AFP.

'Zece drone încărcate cu explozivi s-au apropiat de baza aeriană rusă de la Hmeimim şi alte trei de baza Flotei ruse de la Tartous', a comunicat Ministerul Apărării, citat de agenţiile de presă ruse.

Atacurile au avut loc în noaptea de 5 spre 6 ianuarie şi au fost organizate în scopuri 'teroriste', dar nu au produs 'nici victime şi nici pagube materiale', menţionează comunicatul, precizând că 'bazele de la Hmeimim şi Tartous continuă să funcţioneze normal'.

Din cele 13 drone, şapte au fost distruse, iar şase au fost interceptate de armata rusă, mai indică Ministerul Apărării.

Comunicatul de luni survine la scurt timp după anunţul referitor la moartea a patru militari ruşi în ziua de 31 decembrie, dintre care doi ucişi într-un atac cu mortieră asupra bazei de la Hmeimim.

Potrivit cotidianului Kommersant, acest atac 'a distrus practic' şapte avioane militare, informaţie dezminţită ferm de Ministerul Apărării, care a menţionat totuşi că va întări securitatea în jurul bazei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat la mijlocul lui decembrie o retragere parţială a trupelor ruse desfăşurate în Siria din septembrie 2015 în sprijinul forţelor lui Bashar al-Assad, apreciind că misiunea a fost 'îndeplinită în mod strălucit'.

Armata rusă va păstra în Siria un Centru de reconciliere a beligeranţilor, trei batalioane de poliţie militară, precum şi baza aeriană de la Hmeimim şi pe cea navală de la Tartous, situate în vestul Siriei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel