Rafael Mariano Grossi, noul director general al AIEA

bomba-atomica
bomba-atomica

Argentinianul Rafael Mariano Grossi este noul director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Argentinianul Rafael Mariano Grossi a fost ales marţi în funcţia de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), transmit AFP şi Reuters, citează Agerpres.

''Cu Rafael Grossi obţinând o majoritate calificată în Consiliul Guvernatorilor, AIEA a făcut un pas decisiv în alegerea directorului său general'', a scris pe Twitter ambasadorul francez pe lângă instituţiile internaţionale cu sediul la Viena, Xavier Sticker.

Grossi s-a aflat în cursa finală pentru acest post cu diplomatul român Cornel Feruţă, în prezent director general interimar al AIEA, după decesul în iulie al japonezului Yukiya Amano.

Voturi

 

Marţi, diplomatul argentinian a obţinut 24 de voturi în Consiliul Guvernatorilor al AIEA, iar cel român zece voturi.

În rundele precedente de vot, niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să obţină o majoritate de două treimi dintre cei 35 de membri ai Consiliului Guvernatorilor al AIEA. În absenţa unei astfel de majorităţi, procesul de vot a continuat.

Consiliul Guvernatorilor numeşte noul director general al AIEA pentru un mandat de patru ani. Decizia sa va fi supusă aprobării din partea Conferinţei Generale a AIEA, care este formată din reprezentanţii tuturor celor 171 de state membre ale AIEA.

AIEA a început procesul de selecţie a unui nou director general după decesul, în iulie, al japonezului Yukiya Amano.

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27