RADET, decizie IMPORTANTĂ care îi afectează pe consumatori

Termoficare
Termoficare

RADET are în plan introducerea unui sistem prin care nu va mai debranşa asociaţiile de proprietari care au datorii la căldură şi apă caldă din cauza unor vecini rău-platnici sau a unor administratori care nu au achitat factura.

"Există o practică pe care cei de la bloc o ştiu, ca în cazul în care asociaţia nu plăteşte în mod repetat, RADET le închide căldura şi apa caldă pe scară. Am studiat mai bine legislaţia şi vrem să nu se mai întâmple acest lucru, în sensul în care oamenii nevinovaţi, care sunt de bună credinţă şi şi-au plătit facturile, să nu fie afectaţi de problemele financiare ale altuia sau de ghinionul de a avea un administrator care a fugit cu banii. Drept pentru care am imaginat o acţiune oblică şi vom ţinti exact în persoana care este rău-platnică, prin intermediul administratorului, toată asociaţia urmând să beneficieze de apă caldă şi căldură, inclusiv cel care nu a plătit, pentru că, oricum, până la urmă tot va plăti", a susţinut Florian Mateiță administratorul judiciar al RADET. 

Mateiţă a relatat o situaţie în care RADET a fost nevoită să debranşeze inclusiv căminul în care locuiau angajaţi ai Regiei. 

"Asociaţia RADET nu a încasat bani de la toţi locatarii, pentru că unii dintre ei, spre exemplu, ieşiseră la pensie sau au plecat de la RADET şi, când şi-au făcut fişa de lichidare, nu au informat asociaţia. Asociaţia RADET are datorii de 200 şi ceva de mii de lei la RADET. Ce face RADET? Dă în judecată Asociaţia RADET, câştigă şi începe executarea silită. Mai mult, le opreşte căldura. Deci angajaţii RADET opresc căldura tuturor celor care locuiesc în cămin pentru că Asociaţia RADET, care nu a colectat bani de la nişte persoane, nu a plătit", a arătat reprezentantul RomInsolv. 

Situaţia s-a rezolvat după ce ceilalţi locatari din cămin şi-au asumat să plătească, eşalonat, şi datoriile celor care nu-şi achitaseră facturile, a adăugat Mateiţă. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel