Putin, primit ca un superstar într-o capitală europeană

Primire triumfală pentru preşedintele Putin, aflat într-o vizită oficială.

Preşedintele rus Vladimir Putin a beneficiat joi de o primire demnă de un 'superstar', în vizita sa oficială în Serbia, principalul aliat al Rusiei din Balcani, relatează AFP. Bătăi de clopot, salve de tun, defilare de bun-venit la care au luat parte zeci de mii de sârbi sub un soare strălucitor, avioane Mig-29 ca escortă pentru avionul prezidenţial rus, străzi pavoazate în culorile Rusiei: autorităţile sârbe nu au făcut rabat la mijloacele puse în joc pentru primirea 'scumpului preşedinte Putin', 'drag prieten', cum se putea citi pe panourile gigantice amplasate între aeroport şi centrul Belgradului.â

'Sunt încântat să vizitez Serbia prietenă, soră, să discut despre ce s-a făcut deja şi să conturăm perspectivele cooperării noastre ulterioare', a comentat Putin, aflat la a patra vizită în fosta republică iugoslavă. Preşedintele rus şi omologul său sârb Aleksandar Vucic au depus jerbe la Memorialul Eliberatorilor şi la monumentul Soldatului Armatei Roşii din Belgrad, după care au purtat discuţii în spatele uşilor închise la palatul prezidenţial sârb. Putin urma să-l decoreze pe preşedintele sârb cu medalia ordinului Sfântul Alexandru Nevski, o înaltă distincţie de stat rusă.

Citește și: Vladimir Putin, tentativă de asasinat dejucată, înainte de vizita în Serbia

Sârbi din toată ţara s-au strâns încă de dimineaţă pentru a-l însoţi pe preşedintele rus până la Catedrala Sfântul Sava, unul din principalele lăcaşuri de cult ortodoxe din lume, a cărui renovare a fost finanţată parţial de gigantul rus al gazelor Gazprom şi unde Putin urma să ajungă spre seară. Pe lângă legăturile istorice, religioase şi culturale cu 'fratele cel mare slav ortodox', sârbii sunt recunoscători pentru sprijinul oferit de Moscova în problema Kosovo.

Citește și: Papa Francisc, vizită în România. Chirieac: Mai important decât alegerile prezidențiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel