Puternice incendii de pădure încă active în Siberia

Incendiile de pădure continuă dezlănţuite luni, fiind semnalate peste 200 de focare ce acoperă o arie de aproximativ 280.000 de hectare din Siberia, conform informaţiilor furnizate luni de autorităţile forestiere ruse, transmite DPA.

Regiunea afectată de aceste incendii este mai mare decât suprafaţa ducatului Luxemburg.

Incendiile au continuat să se extindă în ultimele patru zile, în pofida eforturilor depuse de pompieri pentru a le menţine sub control.

Tot în Siberia există în prezent un incendiu şi mai extins, afectând o suprafaţă de 2,7 milioane de hectare, unde pompierii nici măcar nu pot interveni pentru că regiunea este prea izolată. 

Conform organizaţiei Greenpeace, peste 13,4 milioane de hectare de pădure din Siberia au fost distruse de incendii de la începutul acestui an, o suprafaţă mai mare decât cea a Greciei.

Pompierii ruşi au înregistrat însă şi succese. Conform autorităţilor forestiere, mai mult de 50 de focare de incendii de pădure, ce afectau o suprafaţă de 5.700 de hectare, au fost stinse duminică.

Incendiile de vegetaţie sunt relativ obişnuite în Siberia, în cursul verilor, însă în acest an au fost mai violente decât de obicei în contextul secetei care a afectat multe regiuni de pădure şi taiga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel