Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Protocol SRI-DNA. Răspunsul Serviciului de Informații

Tudor Curtifan / 23 feb 2017 / 18:11

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, a declarat, joi, că SRI nu are niciun protocol cu DNA, dar că există protocoale cu mai multe instituţii ale statului, care sunt 'perfect legale'.

'SRI nu are niciun protocol cu DNA. Avem protocoale cu multe instituţii ale statului, perfect legale, care nu fac altceva decât normează activitatea ofiţerilor SRI în raport cu parchetele sau alte instituţii pe atribuţiile date de lege. Astăzi, multe din aceste documente nu mai sunt actuale pentru că noul Cod penal şi Cod de procedură penală şi decizia CCR din martie 2016 le-au anulat', a afirmat Marincea, potrivit Agerpres.

El a explicat că astfel de protocoale sunt strict secrete. 'Este strict secret pentru că normează activitatea operativă a ofiţerilor SRI în raport cu atribuţiile legale pe care le avea: adică punerea în aplicare a mandatelor. Adică supraveghere tehnică. Adică filaj, interceptare. Toate astea le făceam pe baza unui mandat de la judecător, iar protocoalele normau această activitate: ce ofiţeri/departamente de la SRI pun în aplicare mandatele, cu ce resurse, normau schimbul de informaţii pe speţele în cauză etc. Ofiţerii nu făceau muncă de cercetare penală, nu interogau, nu scriau probatorii. Nu au făcut-o niciodată. Jobul nostru era să informăm, este şi astăzi, iar înainte de decizia CCR aveam şi obligaţia să punem în executare mandatul de supraveghere operativă şi de supraveghere tehnică', a arătat Ovidiu Marincea.

El a precizat că acum aceste protocoale nu mai sunt valabile pentru că SRI 'nu mai pune în aplicare nimic în afară de mandatele de siguranţă naţională'. Preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că în următoarea şedinţă a comisiei va discuta despre cum va fi abordat subiectul apărut în spaţiul public legat de existenţa unui protocol DNA-SRI. ''Vom discuta, săptămâna viitoare am şedinţă la comisia parlamentară, cu mai multe subiecte, şi vom discuta cum abordăm şi aceste lucruri'', a spus Ţuţuianu. 

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy