Proteste - violențe Hong Kong. Noi ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine într-un cartier comercial

[] []

29 sep 2019 / 11:56
Salveaza PDF Comentarii

Duminică a fost o nouă zi de ciocniri în Hong Kong între manifestanţii pro-democraţie şi poliţie, care a ripostat cu gaze lacrimogene într-un cartier comercial din centrul insulei, relatează AFP. 

Fosta colonie britanică traversează cea mai gravă criză politică de la retrocedarea sa către China în 1997, din iunie având loc acţiuni şi adunări în stradă aproape zilnic. Manifestanţii şi-au intensificat protestele în acest weekend, în timp ce China se pregăteşte să sărbătorească marţi 70 de la înfiinţarea Republicii Populare, inclusiv printr-o mare defilare militară. Duminică, poliţia din Hong Kong a recurs la gaze lacrimogene în cartierul Causeway Bay, care găzduieşte numeroase magazine de lux. Ciocnirile au izbucnit după ce manifestanţi furioşi au încercuit şi provocat forţele de ordine, care au procedat ulterior la arestări.

Violenţele de duminică au intervenit la o zi după noi ciocniri între mici grupuri de manifestanţi, care au lansat cocteiluri Molotov şi cărămizi în direcţia forţelor de ordine, care au ripostat cu tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi cu piper. O parte dintre manifestanţi au invadat Harcourt Road, o mare arteră care traversează cartierul central al Amiralităţii, şi mici grupuri au atacat clădirea Biroului de legătură cu guvernul central chinez. Sâmbătă seara, mii de persoane s-au adunat în parcul din faţa parlamentului, unde la 28 septembrie 2014 debutase 'Mişcarea umbrelelor', o ocupaţie paşnică de 79 de zile a centrului financiar şi politic al insulei.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28