PROTESTE pentru susținerea lui George Soros

Mii de persoane au manifestat pentru susținerea lui George Soros. 

Protestul a avut loc la Budapesta. Ei au manifestat pentru Universitatea Central Europeană, finanţată de miliardarul american de origine ungară George Soros, relatează Reuters.

Protestatarii afirmă că universitatea va fi obligată să se mute din Ungaria, din cauza măsurilor luate de guvernul condus de premierul Viktor Orban. Universitatea Central Europeană, înregistrată în SUA, a fost deschisă la Budapesta în 1993 şi a anunţat joi că va muta la Viena înscrierile noilor studenţi, dacă nu i se garantează libertatea academică până la 1 decembrie.

Anul trecut, guvernul Orban a modificat legea educaţiei, interzicând activitatea în Ungaria universităţilor străine care nu ţin cursuri şi în ţările de origine. Potrivit Reuters, măsura este îndreptată în primul rând împotriva universităţii finanţate de Soros. Protestul de vineri a fost organizat de partidul de opoziţie Momentum, despre care formaţiunea de guvernământ FIDESZ a declarat că este legat de 'reţeaua Soros'.

FIDESZ a calificat protestele drept 'isterie' şi data-limită de 1 decembrie drept un bluf politic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel