Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că o parte dintre angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan începând cu ora 07.00, acţiune care afectează graficul de circulaţie al trenurilor.
Cinci trenuri sunt oprite, în această dimineață, în staţii de pe raza judeţului Prahova din cauza grevei spontane a angajaţilor feroviari, fiind vorba despre garnituri Regio şi Interregio. Potrivit reprezentanţilor CFR, două trenuri staţionează la Inoteşti şi câte unul la Cricov, Mizil şi Ploieşti Sud. O serie de trenuri sunt oprite pe şapte regionale, mai puţin Constanţa, a informat CFR.
"Călătorii sunt rugaţi ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521",potrivit unui comunicat al CFR.
Acest protest are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor.
"Menţionăm faptul că, administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui ACORD până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă.
Reamintim că până în prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale representative (semnatare ale contractului colectiv) şi a respectat termenele legale pentru elaborarea şi promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern.
Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA menţine deschis dialogul social şi negocierile transparente cu reprezentanţii federaţiilor sindicale pe marginea definitivării Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru perioada 2017-2018, astăzi fiind programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15.00.", potrivit sursei citate.
Compania susține că acestă formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News