PROTEST. Polițiștii, TREI zile în stradă. Ce revendicări au

Poliţiştii din sindicatele Pro Lex şi SNPPC au anunţat că vor ieşi în stradă, trei zile la rând, începând de astăzi, pentru a cere salarii mai mari.

Două zile de pichetări la Ministerul Afacerilor Interne și un miting de amploare vor avea loc la finalul acestei săptămâni. Pe 23 și 24 martie, polițiștii vor sta câte patru ore în fața ministerului (între orele 10.00 și 14.00), urmând ca pe data de 25 martie, chiar de Ziua Poliției Române, să aibă loc unul dintre cele mai mari mitinguri ale oamenilor legii.

"Salariile de bază, indemnizaţiile şi sporurile acordate personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale au fost majorate cu 20 la sută faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, iar salariile şi sporurile personalului din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte au fost majorate cu 50 la sută. De majorări substanţiale au beneficiat şi angajaţii din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate”, spun reprezentanţii "Pro Lex" şi SNPPC.

Ei solicită emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20%. O altă revendicare privește eliminarea plafonului de 30% din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar și acordarea unei majorări de 100% (față de 75% cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De asemenea, sindicaliștii își exprimă ferm poziția vizavi de o eventuală modificare a Legii pensiilor militare, vehiculată în ultimele zile la Ministerul Afacerilor Interne și la Ministerul Muncii. Mesajul sindicatelor pentru guvernanți rămâne clar: „Nu vă atingeți de pensiile polițiștilor!”, potrivit unui comunicat al sindicatelor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel