EXCLUSIV  Produsele românești lipsesc din supermarketuri. Emil Dumitru (PNL): Un primar din Franța mi-a spus foarte sincer cum e acolo

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Deputatul PNL Emil Dumitru a dat exemplul altei țări despre cum autoritățile publice favorizează vinderea produselor alimentare locale în supermarketurile care se construiesc.

Emil Dumitru, PNL, a avut o discuție cu jurnalistul Val Vâlcu despre modul în care producătorii români sunt defavorizați în a-și vinde produsele pe rafturile supermarketurilor:

„E o problemă cu supermarketurile, pentru că evident favorizează cumpărarea unor cantități mari. Responsabilul de raion trebuie să aibă tot timpul raftul plin. Pe el nu-l interesează că e din Portugalia sau din altă parte. El e judecat la metrul de raft. S-a întâmplat că nu a plouat, că s-au răzgândit, că le-a dat în altă parte. Una-i mare și cărnoasă, alta-i mică și zbârcită. De ce am dat voie supermarketurilor în orașe e altă discuție, dar dacă le-am dat voie trebuie să funcționeze pe acest concept. Nu e vina lui că vine fiecare cu portbagajul și nu se pot asocia“, a explicat Val Vâlcu.

„Aici, dacă e să căutăm cauze, acestea sunt multiple. Nu e culpa exclusivă a supermarketurilor. Și edilii, care s-au bucurat să primească taxe și impozite, le-au dat autorizații. Eu vreau să vă spun ce am văzut în Franța. Am întrebat un primar de regiunea Auvergne, de la Clermont-Ferrand. Mi-a spus primarul foarte sincer: Nu dăm autorizație să se construiască un nou supermarket în extravilanul localității noastre până nu vine cu precontracte de la producătorii din regiune de minim 90% din suprafața de expunere pe raft. Cam așa stau lucrurile“, a punctat Emil Dumitru.

„Acolo nu te mai poți întoarce, pentru că primarii au aprobat supermarketurile în orașe...“, a adăugat Val Vâlcu.

„Da, dar avem și o veste bună! De la 1 ianuarie 2023 o să-și producă efectele legea practicilor comerciale neloiale. Nu mai au voie să nu listeze produse românești. Sigur, care să respecte niște standarde“, a mai spus, la DC News, Emil Dumitru.

Emil Dumitru este deputat PNL de Călărași, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților. 

”Revoluție” în serviciile de catering. Avram Fițiu: Politicienii români parcă nu umblă prin Europa să vadă ce fac alții

Invitat la DC News, Avram Fițiu, conferențiar universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a venit cu exemple de idei de afaceri care pot ajuta țăranii români, dar, în același timp, pot oferi mâncare sănătoasă cetățenilor care locuiesc la oraș:

„Țăranii nu au nevoie de nicio finanțare (n.r. pentru a-și dezvolta o afacere), ci au nevoie doar de inteligență, de a se reîntoarce la valori pe care strămoșii lor le-au avut. Astăzi, ca să poți vinde mâncare, legal, în curtea ta, ai nevoie de o legislație din 2019 care îți permite să dai mâncare în curtea ta, din bucătăria ta, la 12 oameni, străini de curtea ta, mâncare pe care o dai și copiilor tăi. Pentru asta ai nevoie doar de o aprobare de punct gastronomic local, care se face în 3 săptămâni și te costă 500 de lei. Nu ai nevoie de bani europeni.

În al doilea rând, în România avem 4 milioane de gospodării țărănești care au 1-2 camere goale. Ai nevoie de un sfert de oră, fără a fi nevoie de firmă, de bani europeni, pentru a completa declarația unică 212 și camera respectivă poate deveni cameră de primit oaspeți pentru orice străin care îți calcă curtea.

Cel mai important exemplu este următorul. Putem cu adevărat să facem o revoluție, dar nu avem o clasă politică destoinică să înțeleagă miza. Nu știu, parcă nu mai umblă prin Europa să vadă ce fac alții. Eu sunt profesor de politică agricolă comună și prin natura meseriei mele predau la un master de limbă franceză și sunt obligat să analizez comparativ politica agricolă din România cu orice altă politică agricolă din cele 28 de țări europene. Pentru mine e foarte ușor să înțeleg ce face neamțul, francezul sau austriacul mai bine decât noi.“, a precizat Avram Fițiu (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel