Dosarul privind accidentul patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, în urma căruia omul de afaceri a decedat duminică, va fi preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat Procurorul General al României, Augustin Lazăr.
"Dosarul va fi preluat în această dimineață la Parchetul General pentru că există resurse superioare în vederea instrumentării cauzei", a declarat luni dimineață Augustin Lazăr.
Întrebat cât durează o cercetare la fața locului în astfel de situații, Procurorul General al României a precizat: "Depinde de situație, de circumstanțele în care se efectuează cercetarea. Spre exemplu, întrucât aseară a intervenit seara și apoi noaptea, cercetarea a fost reluată de dimineață pentru ca să ne asigurăm că toate mijloacele materiale de probă au fost identificate, ridicate, conservate. La fața locului a venit Institutul Național de Criminalistică al Poliției Române, care este cel mai înalt nivel al științei polițienești", a mai spus Augustin Lazăr.
Acesta a subliniat că deocamdată nu se poate vorbi cu certitudine că persoana decedată duminică seară în cumplitul accident de lângă București este Dan Condrea, patronul Hexi Pharma.
"Este vorba de o cercetare în curs și nu ar fi bine să comentăm acest aspect, deși indicile sunt foarte puternice în acest sens. Este vorba de autoturismul aceste firme, e o persoană care are asupra sa documentele respective. Sunt indicii puternice că este vorba de acea persoană, care este însă în procedură de identificare", a adăugat Procurorul General, subliniind, de asemenea, că dosarul va fi preluat la PG al ÎCCJ și va fi instrumentat de Biroul de urmărire penală, urmând a se vedea care dintre procurorii biroului condus de procurorul șef Romulus Varga va instrumenta acest dosar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu