Probleme în paradis. Stare de urgenţă în Hawai

Erupție Vulcan
Erupție Vulcan

Stare de urgenţă în Hawai după ce insula a fost zguduită de o serie de cutremure care au culminat cu un seism cu magnitudinea 6,9 grade.

2.000 de persoane au fost evacuate după intensificarea activităţii vulcanului Kilauea aflat pe Insula Mare (Big Island) din Hawai. Lava a ajuns în zonele rezidenţiale, iar aproape 2.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, au anunţat autorităţile, citate de Reuters. 

După ce colţul sud-estic al insulei a fost zguduit vineri de un seism cu magnitudinea de 6,9, cel mai puternic din 1975, specialiştii estimează că alte erupţii şi cutremure s-ar putea produce în lunile următoare. 

Serviciul american de geologie şi seismologie (USGS) a anunţat sâmbătă că în zona rezidenţială Leilani Estates din Districtul Puna, la circa 19 kilometri de vulcan, au apărut fisuri prin care s-a scurs lavă. Nu toate acestea sunt în continuare active, a adăugat USGS. 

Reprezentanţii Observatorului Vulcanologic din Hawai au declarat că activitatea vulcanică este în creştere şi se estimează că aceasta va continua. Janet Babb, purtătoare de cuvânt a instituţiei, a declarat că erupţiile s-ar putea prelungi timp de câteva săptămâni sau luni. Babb a precizat că activitatea vulcanului care a erupt joi prezintă similarităţi cu un alt eveniment care s-a petrecut în aceeaşi zonă în 1955 şi care a durat 88 de zile. La acea vreme în zonă trăiau mult mai puţini oameni. 

Cu toate că nu au fost înregistrate şuvoaie de lavă semnificative, Agenţia de apărare civilă din cadrul districtului a anunţat că se aşteaptă la producerea unor astfel de evenimente. Temperatura lavei poate ajunge la circa 1.150 de grade Celsius. 

Departamentul de pompieri din Hawai a raportat condiţii extrem de periculoase privind calitatea aerului din cauza nivelurilor ridicate de dioxid de sulf din zona de evacuare. Gazul poate cauza iritaţii dermatologice şi probleme de respiraţie. 

Kilauea, care se numără printre cei mai activi vulcani din lume şi este unul dintre cei cinci de pe insulă, a erupt constant în ultimii 35 de ani. Şuvoaiele de lavă care se preling din acesta au acoperit 125 de kilometri pătraţi, conform datelor USGS. 

După ce săptămâna precedentă au fost înregistrate mai multe mişcări telurice, vulcanul a erupt joi şi a aruncat lavă în zonele rezidenţiale. Începând de vineri, insula a fost zguduită de o serie de cutremure care au culminat cu seismul cu magnitudinea 6,9. 
[citeste si]

Guvernatorul din Hawai a decretat stare de urgenţă

În urma acestor evenimente nu au fost înregistrate victime, însă guvernatorul din Hawai, David Ige, a decretat stare de urgenţă pentru a putea debloca mijloace suplimentare. 

Potrivit USGS, cutremurul cu magnitudinea 6,9 s-a produs "aproape exact în acelaşi loc cu seismul mortal din 1975, cu magnitudinea de 7,1", care s-a soldat cu doi morţi şi 28 de răniţi. 

Tulsi Gabbard, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA a solicitat, printr-o scrisoare adresată vineri directorului Agenţiei federale pentru situaţii de urgenţă, William Long, să se ia urgent măsuri în ceea ce priveşte găzduirea pe termen scurt şi lung, infrastructura, agricultura şi efectele asupra sănătăţii publice în insula Hawai". Potrivit acesteia, peste 1.800 de locuitori din Leilani Estates şi Lanipuna Gardens au primit ordine de evacuare începând de joi când autorităţile au raportat pentru prima dată erupţia de aburi şi lavă din fisuri produse pe un drum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel