Primul discurs al Papei Francisc în România: Invoc belșugul binecuvântării divine

Ema Apostu / 31 mai 2019 / 13:25 Salveaza PDF Comentarii
Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a susţinut primul discurs în România.

"Adresez salutul meu cordial domnului președinte și doamnei prim-ministru pentru invitația de a vizita România. Pe fratele meu Daniel țin să îl salut cu iubire frățească, aduc un salut tuturor credințioșilor Bisericii Ortodoxe și pe toți membrii Bisericii Catolice. Sunt bucuros să mă găsesc în frumoasa dumneavoastră țară, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan.

E un moment potrivit pentru a arunca o privire de ansamblu, la 30 de ani de când România s-a eliberat de sub regimul comunist. În acest timp, România s-a angajat în construcția unui proiect democratic. E important să recunoaștem numeroșii pași înainte făcuți pe acest drum, chiar cu mari dificultăți. Vă încurajejez să continuați să lucrați pentru a consolida instituțiile și pentru a face astfel încât poporul dvs să își poată exprima întregul potențial pe care îl deține", a spus Papa Francisc. 

"Invoc belșugul binecuvântării divine"

 

"E necesar să mergem împreună. A merge împreună înainte ne cere noblețea de a renunța la ceva din propria noastră viziune, astfel încât să creăm o armonie. În felul acesta se poate construi o sosietate în care fiecare să devină un protagonist al bunului comun. O societate în care cei mai săraci să nu fie văzuți drept indezirabili, ci ca pe niște frați.

Biserica Catolică dorește să contribuie la construirea societății și să se pună în slujba binelui comun, să colaboreze cu autoritățile și cu toți. Biserica Catolică nu este străină și participă deplin la spiritul național, la formarea destinului națiunii. Urând României prosperitate și pace, invoc pentru întreaga populație belșugul binecuvântării divine. Dumnezeu să binecuvânteze România", a mai spus Papa Francisc. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28