Primăvara timpurie a scos mai devreme marmotele din hibernare în acest an.
Cunoscutul fotograf Daniel Opaiț, care ne încântă privirile cu animalele sălbatice pe care le surprinde cu regularitate în Munții Făgăraș, a postat, pe Facebook, o imagine cu un grup de marmote ce a ieșit mai repede din hibernare.
Temperaturile ridicate de zilele trecute le-a scos pe dolofane din hibernare, acestea fiind surprinse pe o creastă a Munților Făgăraș unde zăpada s-a topit. În spate, peisajul rămâne însă unul de iarnă, cu un strat de zăpadă ce contrastează culoare cafenie a marmotelor.
„Primăvara neobișnuit de caldă a dus la topirea rapidă a zăpezii și a determinat marmotele să iasă din hibernare mai devreme decât de obicei. După șase luni de somn sunt multe de pus la cale“, a scris Daniel Opaiț pe Facebook.
Rămâne de văzut ce vor face marmotele de astăzi, având în vedere că furtuna Renata a lovit România și în multe zone din țară a început deja să se aștearnă un nou strat de zăpadă. Probabil vor intra din nou în vizuini pentru a mai trage un pui de somn ... măcar până la începutul lunii mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu