Primarul Daniel Florea, ședință de urgență pentru siguranța cetățenilor

Primarul Daniel Florea a convocat o întâlnire cu directorii, administratorii și contabilii unităților de învățământ din Sectorul 5, la care au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov (ISUBIF), scopul fiind acela de a determina cu exactitate stadiul efectuării procedurilor de autorizare pentru securitate la incendiu.

Din discuții a reieșit faptul că Sectorul 5 este cel mai avansat din întreaga Capitală în ceea ce privește întocmirea și depunerea documentațiilor necesare, multe dintre școli și grădinițe fiind deja în etapă finală, în sensul în care au trecut deja la remedierea situațiilor constatate în teren de către reprezentanții ISU. Pentru alinierea la standardele impuse, la inițiativa Edilului Sectorului 5, au fost alocate de la Bugetul Local fondurile necesare executării lucrărilor.

(w670)

Campanie de informare pentru elevi 

Totodată, Primarul Daniel Florea a dispus demararea unei ample campanii de informare în rândul elevilor, referitoare la măsurile ce trebuie adoptate în situații de urgență, urmând să fie realizate în teren exerciții și simulări, atât pentru incendiu, cât și pentru cutremur. Demersul va fi dus la îndeplinire prin aportul reprezentanților Serviciului Prevenire Situații de Urgență din cadrul Aparatului de Specialitate, care, însoțiți de cei ai ISUBIF și de polițiști locali, vor participa săptămânal la întâlnirile cu elevii și cadrele didactice din unitățile de învățământ ale Sectorului 5.

„Siguranța copiilor în școli este vitală și nu tolerez nicio întârziere în îndeplinirea procedurilor necesare obținerii autorizațiilor pentru securitate la incendiu. Am acordat întregul suport material și logistic și vreau ca în cel mai scurt timp, fiecare dintre unitățile de învățământ să îndeplinească toate cerințele impuse de legislația în vigoare. Voi monitoriza personal modul în care directorii de școli și grădinițe vor duce la îndeplinire acest demers, întâlniri precum cea de astăzi vor avea loc periodic, iar eu voi fi prezent săptămânal la întâlnirile informativ – educative pe care le organizăm în școli și grădinițe pe tema situațiilor de urgență”, a declarat Daniel Florea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel