GDF Suez, furnizorul de gaze naturale către ENET SA Focşani vrea ca Primăria oraşului să garanteze plata facturilor curente din această iarnă, în perioada noiembrie 2011- martie 2012, anticipând că societatea de termoficare va ajunge din nou în incapacitatea de a plăti la timp facturile, informează Ziarul de Vrancea.
Autor: Adi Stroescu
“Pentru evitarea acumulării de noi datorii survenite din consumul curent aferent perioadei noiembrie 2011- martie 2012, plata facturilor scadente să fie la rândul lor garantate de Primăria Focşani. Prin această garanţie dorim să ne asigurăm de respectarea obligaţiilor contractuale din partea SC ENET SA şi derularea pe perioada anotimpului rece în bune condiţii a furnizării gazelor naturale”, se arată în scrisoarea semnată de francezul Nicolas Richard, director adjunct comercializare energie GDF Suez România şi trimisă pe adresa primăriei Focşani.
Mai mult decât atât, după ce a impus Primăriei Focşani şi ENET să îşi limiteze consumul de gaze naturale pentru a nu face risipă, după ce duce o politică agresivă de convingere a clienţilor sistemului centralizat să-şi pună centrale individuale, GDF şantajează la propriu Primăria Focşani, ameninţând că ar putea lăsa oraşul în frig în toiul iernii.
“Credem că aceste garanţii constituite de Primăria Focşani prin CL sunt o dovadă a interesului pentru nevoile locuitorilor oraşului de a avea apă caldă şi căldură pe perioada mai sus menţionată. Nu vrem ca în urma unor posibile acumulări de noi datorii din facturile curente neachitate să ducă inevitabil la aplicarea măsurii de sistare a furnizării gazelor naturale, tocmai în mijlocul iernii”, avertizează furnizorul de gaze.
Asta în condiţiile în care GDF ştie că ENET intră într-un proiect amplu de modernizare pe bani europeni, program la care Guvernul României şi-a dat cuvântul în angajamentul cu FMI.
Adresa a fost citită în şedinţa de CL de marţi, punându-i din nou pe gânduri atât pe primarul Decebal Bacinschi, cît şi pe consilierii locali.
Deocamdată, municipalitatea a decis să răspundă adresei GDF şi să solicite temeiul legal prin care compania cere aceste garanţii la plată în contul facturilor curente din această iarnă. În prezent, ENET se ţine de graficul eşalonărilor pentru datoriile vechi, restanţe pentru care municipalitatea a garantat, inclusiv cu anumite proprietăţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu