"Imobilul ar putea intra în proprietatea municipiului Arad în aproximativ un an, întrucât este necesară parcurgerea unor paşi juridico-administrativi. Intenţia de achiziţionare a imobilului de pe strada Episcopiei numerele 40-42 va fi supusă votului în cadrul Consiliului Local Municipal, apoi va fi necesară o evaluare a clădirii în vederea stabilirii preţului şi urmează negocierea cu proprietarul, Episcopia Catolică din Timişoara. Ultimul pas va fi încheierea contractului de vânzare-cumpărare", a declarat primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ.
Conform acestuia, Primăria Arad a mai închiriat pentru un an imobilul în care funcţionează şcoala, contra sumei de 2.500 de euro/lună (TVA inclus). În urmă cu opt ani, municipalitatea plătea aproximativ 9.000 de euro pe lună pentru această clădire, care are o suprafaţă desfăşurată de 4.088 metri pătraţi şi un teren de 4.345 metri pătraţi.
Primarul a precizat că au existat deja discuţii cu proprietarul şi s-a ajuns la un acord cu privire la viitoarea tranzacţie.
"Sper ca într-un timp cât mai scurt să reuşim să finalizăm acest demers despre care s-a vorbit mult în ultimii ani. Este un demers de normalitate, un gest pe care-l facem pentru copii, pentru şcoala arădeană, pentru Arad, din dorinţa de a fi proprietari şi nu chiriaşi, având astfel posibilitatea de a investi mai mult în această şcoală", a mai declarat primarul.
Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" are aproximativ 700 de elevi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News