Prețul carburanților ar putea să scadă. Miniștrii OPEC au decis să majoreze producția de petrol

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Miniştrii Energiei din OPEC+ au căzut duminică de acord să majoreze producţia începând din luna august, în încercarea de a ţine sub control preţurile la ţiţei care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemie, transmite Reuters.

Acordul prevede că grupul celor 23 de mari producători de petrol, care include ţările membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi aliaţi precum Rusia, îşi va majora producţia cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună începând din luna august şi până în luna decembrie a acestui an, a informat OPEC într-un comunicat de presă.

De asemenea, grupul a convenit să prelungească pactul de producţie până la finele lui 2022, în loc de luna aprilie 2022, conform înţelegerii anterioare, în ideea de a dispute de o marjă de manevră în cazul în care revenirea economiei globale va fi afectată de noile tulpini de coronavirus.

Anul trecut OPEC+ şi-a redus producţia cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi, ca urmare a prăbuşirii cererii şi preţurilor din cauza pandemiei. Începând din luna mai a acestui an OPEC+ a redeschis treptat robinetul, dar în continuarea producţia sa este cu aproximativ 5,8 milioane barili pe zi mai mică decât era înaintea pandemiei.

Acordul anunţat duminică va majora oferta de petrol pe piaţă şi va reduce riscul unei creşteri explozive a preţului ţiţeiului, care ar alimenta inflaţia. În plus, acest acord pune capăt disputelor dintre Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu privire la cotele lor de producţie, relatează Agerpres. 

UE vrea să interzică mașinile pe ardere internă

Uniunea Europeană însă, nu mai vrea mașini pe combustibili clasici. UE propune o interdicţie ce vizează comercializarea de maşini noi, cu motoare cu ardere internă. Măsura ar urma să intre în vigoare în anul 2035, în cadrul unui program climatic extins care are drept obiectiv reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Uniunea Europeană a propus miercuri o interdicţie ce vizează comercializarea de maşini noi, cu motoare pe benzină şi motoare diesel. Măsura ar urma să intre în vigoare în anul 2035, în cadrul unui program climatic extins, care are drept obiectiv şi tranziţia către vehiculele electrice cu emisii zero, scrie Reuters.

Executivul UE doreşte ca până în 2030 nivelul emisiilor de dioxid de carbon (CO2) produse de autoturisme să fie redus cu 55%. Comisia Europeană se raportează la nivelurile înregistrate în 1990. În 2021, acestea au fost semnificativ mai mari faţă de pragul ideal propus pentru această perioadă. În prezent se dorea ca nivelul emisiilor de CO2 să fie cu 37,5% mai mic.

De asemenea, Comisia Europeană a propus o reducere de 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce ar face imposibilă vânzarea de vehicule noi cu combustibil fosil în cele 27 de state membre UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel