Premierul Cehiei spune că ţările Grupului de la Visegrad nu au un candidat comun pentru şefia Comisiei Europene

Grupul de la Visegrad al ţărilor din Centrul Europei nu are un candidat comun pentru preşedinţia Comisiei Europene, a declarat joi premierul ceh Andrej Babis, după o reuniune la Budapesta cu omologii săi din Ungaria, Polonia şi Slovacia, relatează Reuters. 

'Nu avem un candidat pentru şefia Comisiei Europene', a declarat Babis presei într-un briefing transmis în direct de televiziunea cehă. 'Ideea este ca noi să alegem cel mai bun candidat pentru toată lumea. Aşa că nu este vorba ca Grupul de la Visegrad să aibă un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, nici măcar pentru Consiliul European. Nu cred că avem astfel de ambiţii', a mai spus el.

Potrivit purtătorului de cuvânt al premierului ungar Viktor Orban, la reuniunea de la Budapesta liderii celor patru ţări au convenit să aibă o poziţie comună în legătură cu chestiuni precum posturile-cheie din UE şi politicile UE la summitul european de săptămâna viitoare.

Liderii Poloniei, Slovaciei, Ungariei şi Cehiei, ţările Grupului de la Visegrad, au avut joi, la Budapesta, o reuniune informală pentru a discuta despre potenţialii candidaţi la posturile de conducere din Uniunea Europeană, un semnal al dorinţei de a consolida cooperarea regională, potrivit Reuters.

Statele membre ale UE trebuie să aleagă noi preşedinţi ai Comisiei Europene, Consiliului European, Parlamentului European şi Băncii Centrale Europene, după alegerile europene din luna mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel