Victor Ponta crede că este datoria fiecărui pesedist să se ridice în apărarea colegilor de partid supuşi presiunilor politice prin intermediul justiţiei, arătând că sprijinul dat preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost un gest corect, şi asigurându-l şi pe Adrian Năstase de susţinere.
"Am făcut foarte bine şi sunt mândru că l-am apărat pe Constantin Nicolescu. Cred că am făcut foarte bine atunci când ne-am condus protestul nostru nu în faţa tribunalului, ci în faţa sediului PDL, pentru că acolo domnul Nicolescu era atacat şi acuzat, nu de justiţie. Nu voi ezita pentru niciunul dintre colegii noştri să iau atitudine să vă cer să ne ridicăm în apărarea sa atunci când acesta este victima unui abuz politic. Abuzurile politice nu pot să se îmbrace în haina justiţiei şi este datoria noastră să nu ne protejăm prea mult când este vorba de unul dintre colegii noştri", a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, în discursul său de la Consiliul Naţional al PSD.
Ponta a arătat că PSD este dator să-i arate aceeaşi susţinere şi lui Adrian Năstase, despre care liderul social-democraţilor a spus că este victima abuzurilor comise de şeful statului.
"Ştiu că nu există un premiu sau un trofeu, ca să folosesc termeni vânătoreşti, mai dorit sau mai vânat de către Traian Băsescu pentru 2012 decât Adrian Năstase. Cred că, în ultimii şapte ani, este victima abuzurilor lui Traian Băsescu şi cred că este datoria noastră să ne batem pentru preşedintele Consiliului Naţional aşa cum ne batem pentru fiecare membru de-al nostru", a spus Ponta, care a profitat de ocazie pentru a face o glumă pe o temă vânătorească. "Cum se spune la vânătoare când speri ca cineva să rateze ţinta? Succes? Atunci îi urez lui Băsescu 'succes'. Sau succesuri, ca să înţeleagă", a spus Ponta, în aplauzele delegaţilor la Consiliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu