Piperea, noi concluzii privind Legea dării în plată. Există și o veste proastă

Gheorghe-Piperea
Gheorghe-Piperea

Avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre inițiatorii Legii dării în plată, a rezumat discuția pe care a avut-o cu președintele comisiei de buget - finanțe a Camerei Deputaților, Viorel Ștefan.

"Din discutie mi-au rezultat citeva concluzii de esenta:

(i) legea se va aplica si creditelor in derulare;

(ii) legea se va aplica si debitorilor care s-au imprumutat la banci in cadrul programului Prima Casa, chiar daca garantia de stat specifica acestui program va ramine valabila; pentru evitarea oricarei confuzii, dupa toate probabilitatile, grupul parlamentar reprezentat de dl Stefan, va introduce un amendament din care sa rezulte ca garantiile oferite bancilor de Statul roman vor ramine valabile, chiar daca debitorul - persoana fizica va fi liberat de datorii prin darea in plata a casei cumprate in cadrul acestui program;

(iii) legea se va aplica, in special, creditelor ipotecare, dar si creditelor de nevoi personale cu ipoteca (in practica, avansul pentru creditele ipotecare s-a acoperit din credite de "nevoi personale", garantate cu alte bunuri ale debitorului sau cu bunuri ale tertilor); va fi vorba, deci, de credite pentru locuinte in sens larg;

(iv) legea nu va introduce criterii valorice sau sociale, intrucit este vorba de o reglementare menita a corecta si, la nevoie, a sanctiona, un abuz de putere economica;

(v) legea va fi lege si nu facultate pentru acele banci care vor fi fost de acord sa se inscrie in clubul creditorilor care vor darea in plata.

[citeste si]

In alta ordine de idei, de la discutie a rezultat clar ca "recomandarile" scapate in presa, pe surse, de BNR, nu sunt oficial in atentia Parlamentului, intrucit nu sunt trimise acestuia pe cale institutionala si prin asumare directa, expresa, din partea BNR. In plus, aceste recomandari nu pot fi transformate in amendamente la lege decit daca unul sau mai multi parlamentari si le asuma.

Vor fi foarte interesante sedintele de miine si miercuri de la Senat, in comisiile de buget - finante si, repectiv, economica si juridica. Sa vedem cine isi va asuma ca recomandarile BNR sa devina amendamente la lege.

PS Vestea proasta este ca s-ar putea ca re-examinarea legii sa mai fie aminata cu 1-2 saptamini. Pe motive procedurale, desigur (in realitate, pe motive de timp ce trebuie cistigat pentru intensificarea eforturilor de lobby anti lege dare in plata)", a anunțat avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel