Patronul Hexi Pharma a murit. Detalii cutremurătoare despre accident

Au apărut primele informații despre modul în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma.

Martorii cumplitului accident în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, oferă detalii cutremurătoare. 

Potrivit acestora, mașina implicată în accident rula cu o viteză foarte mare, cu peste 150 de km/h. Automobilul s-a izbit frontal de un copac de pe marginea drumului, iar șoferul a fost, pur și simplu, secționat în urma impactului.

Motorul, pur și simplu, s-a dislocat și a venit peste șofer, zdrobindu-l, după care a zburat la o distanță de peste 20 de metri. El a fost recunoscut de soția sa, după îmbrăcăminte, după ce a ajuns la fața locului.

Directorul SABIF, Alis Grasu, a afirmat, pentru Agerpres, că în jurul orei 18,58 a fost înregistrat un apel privind un accident rutier grav în comuna Corbeanca.

Am primit un apel în jurul orei 18,58, în urma unui accident foarte grav în comuna Corbeanca. În maşină se afla un bărbat, singur, în jur de 40 de ani. Echipajul SABIF a ajuns în 10 minute. Bărbatul prezenta leziuni extrem de grave. La scurt timp a ajuns la faţa locului şi o altă maşina de tip C. S-au făcut manevre salvatoare de viaţă, dar, din păcate, leziunile foarte grave erau incompatibile cu viaţa, a precizat Alis Grasu.

Potrivit IPJ ilfov, martori la accident au fost două persoane.

Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare.

După ce se va încheia cercetarea la faţa locului, poliţiştii vor dispune şi o analiză ADN pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel