Patriarhia Română, semnal de alarmă: Calendare creştin-ortodoxe false cu sigla politică

Ansamblul Patriarhal  Foto: basilica.ro
Ansamblul Patriarhal Foto: basilica.ro

Patriarhia Română a aflat cu surprindere că o entitate politică aflată în campanie electorală a tipărit, cu scopul de a le oferi cetățenilor ca material electoral, calendare creştin-ortodoxe (false) care conţin nu doar o siglă politică, ci inclusiv greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase.

Dincolo de faptul că o asemenea inițiativă concretizată în tipărirea unui material electoral mascat în calendar creștin ortodox constituie un rapt de conținut, imagine și simbol creștin-ortodoxe, aceasta încalcă Legea nr. 103/1992, privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult (actualizată la data de 29 ianuarie 2001) conform căreia Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare/distribuire a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti.

Reamintim că, în perspectiva alegerilor locale și legislative din acest an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 21 iulie 2020, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008 și 25 februarie 2016, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, a reiterat apelul său către liderii partidelor politice din Romania de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericeşti.

Ca urmare, Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să caute calendarele ortodoxe autentice numai în biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti, pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Patriarhia Română într-un comunicat de presă.

Patriarhia nu precizează partidul sau formațiunea politică care a tipărit calendarele.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy