Urmărește dezbaterea live

Părinți de succes: Sindromul Stockholm în clasă

Surprins de detaliile primite din partea unui fost student legate de metodele de motivare pe care urma să le aplice viitorilor săi elevi, profesorul universitar universitar Ion-Ovidiu Pânișoară de la Universitate București, doctor în Științe ale Educației, oferă câteva explicații privind Sindromul Stockholm.

Un viitor profesor, în cadrul unui seminar la profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, susținea că va aplica și el pedepse fizice elevilor săi pentru a-i motiva să învețe, după modelul unui dascăl pe care l-a avut în liceu.

Motivat de destăinuirea studentului, specialistul în Științele Educației subliniază că este vorba de ceea ce psihologii numesc Sindromul Stockholm, un mecanism de apărare, în care persoana agresată se identifică cu agresorul.

Părinți de succes: Strategia aplicării standardelor de performanță

"S-a observat că unele persoane supuse unor abuzuri şi maltratări ajung – în cele din urmă – să susţină cauza călăilor lor. Definiţia unei astfel de reacţii este aceea că „un subiect, confruntat cu un pericol exterior, se identifică cu agresorul său în mai multe moduri:

• reluând pe cont propriu agresiunea;

• imitând fizic sau moral persoana agresorului;

• adoptând anumite simboluri de putere care îl caracterizează pe agresor" (Laplanche şi Pontalis)".

Părinți de succes: Ce calități are copilul cu profil de inovator

Explicația este că "victima, confruntată cu o situaţie extremă (care îi pune sub semnul întrebării integritatea fizică şi morală şi chiar viaţa în unele situaţii) nu are o altă posibilitate internă viabilă de a accepta respectiva ameninţare decât prin a o considera justificată. În acest sens, din moment ce agresorul are dreptate / acţionează în lumina unei cauze juste, victima poate „trăi" cu teroarea considerând-o necesară şi corectă", precizează profesorul universitar Pânișoară, punctând că, în același sens, copiii maltrataţi devin, din păcate, agresori la rândul lor când cresc, deoarece au internalizat modelul parental al agresorului.

Citește mai multe pe performante.ro

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy