Papa Francisc a condamnat masacrul de la Bucea și a sărutat steagul Ucrainei / VIDEO

Suveranul Pontif și-a exprimat dezamăgirea față de atrocitățile din Ucraina, sărutând steagul țării.

Papa Francisc a condamnat „masacrul de la Bucea” și a sărutat un steag ucrainean despre care spunea că a fost adus din orașul unde au avut loc atrocitățile, în timpul audienței sale săptămânale la Vatican.

„Veștile recente din războiul din Ucraina, în loc să aducă ușurare și speranță, au adus noi atrocități, cum ar fi masacrul de la Bucea”, a spus el, citat de Reuters.

„Este o cruzime din ce în ce mai îngrozitoare, chiar și împotriva civililor, a femeilor fără apărare și a copiilor”.

Marți, la Consiliul de Securitate al ONU, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat armata rusă că a comis cele mai grave crime de după al Doilea Război Mondial, în timp ce Kremlinul a susținut că nu există dovezi că trupele ruse au comis atrocitățile de care au fost acuzați.

Papa Francisc a desfășurat un steag ucrainean despre care a zis că i-a fost adus de la Bucea și l-a ridicat în fața publicului, care a izbucnit în aplauze.

Apoi a cerut unui grup de copii refugiați din Ucraina să vină la el.

"Acești copii au fost nevoiți să fugă pentru a ajunge pe un pământ sigur. Acesta este rodul războiului. Să nu-i uităm și să nu uităm de poporul ucrainean", a spus el, înainte de a oferi fiecărui copil cadou un ou de Paște de ciocolată, scrie BBC.

CITEȘTE ȘI   -  Dmytro Kuleba, despre cel de-al cincilea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei: Am fost auziți!

Procuratura Ucrainei: Investigăm 4.684 de presupuse crime de război ale Rusiei

Potrivit cifrelor publicate de parchet, un total de 4.468 de potențiale crime de război au fost enumerate ca fiind investigate, cifra crescând cu sute în fiecare zi. Se estimează că 167 de copii au murit, de asemenea, ca urmare a invaziei Rusiei, potrivit surselor The Guardian.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a descris orașele recent eliberate din jurul Kievului drept o „regiune torturată din iad” și a promis că îi va „pedepsi pe inumanii care au adus iadul pe pământul nostru” la o conferință de presă susținută marți de la Bucea (citește continuarea și vezi imaginile AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel