Pană generalizată de curent în România - pagube uriașe

Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu acordat AGERPRES.

"Insolvența reprezintă o soluție dacă este asumată și administrată corect. Nu orice insolvență rezolvă problemele. Uitați-vă la RAAN, este în insolvență de trei ani și a intrat în faliment. Uitați-vă la Hunedoara. Este în insolvență și o să intre în faliment", a susținut Borza.

El a precizat că societatea a ajuns în această situație, deoarece a fost victima prostului management și a ingerinței statului în managementul companiei.

"Sectorul minier trebuia reformat în 1990, cum au făcut și polonezii. Noi am tot amânat reformarea acestui sector, care, pentru România este identitar. În România, aceasta este cea mai veche meserie, are o continuitate de mai bine de 2.500 de ani. Aceasta nu înseamnă că acum trebuie să facem doar de dragul unei tradiții milenare concesii, să alocăm în fiecare an de la buget sute de milioane de lei. Ea trebuie restructurată, trebuie reformată", a arătat reprezentantul Euro Insol.

Youtube video image

Jumătate dintre mineri, concediați

Potrivit acestuia, pentru o funcționare optimă a companiei vor trebui concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor Mintia și Paroșeni.

"Până la urmă, această companie nu este vitală pentru sistemul energetic național. Noi avem 24.000 de MW putere instalată, la un consum care nu a depășit niciodată 9.000 de MW. Însă această companie poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe acea zonă de Nord. Deci, iată și câteva elemente care să pledeze pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, evident, restructurat. Deci vreo 2.000 de mineri cu vreo 700 de angajați pe zona de producție de energie, adică 2.700 față de 6.000 cât sunt acum, evident contează la performanța economică și la costurile asociate fiecărui MWh produs", susține Borza.

El a adăugat că, în ipoteza unei pene generalizate în sistemul energetic românesc, care ar produce pagube de zeci de miliarde de euro, CE Hunedoara ar putea face diferența.

"O pană generalizată de curent în România, chiar și de un minut, ar costa zeci de miliarde de euro. Și atunci, chiar și pentru acel ipotetic 'dacă și poate', merită salvată societatea, dar evident optimizată și restructurată", a afirmat reprezentantul casei de insolvență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel