Orban: Parlamentul European seamănă cu URSS

orban decenews
orban decenews

Premierul Ungariei, Viktor Orban, compară Parlamentul European cu Uniunea Sovietică, după ce legislatorii de la Strasbourg au aprobat implementarea unui raport de supraveghere a Budapestei, existând îngrijorări la nivel european cu privire la respectarea statului de drept al Ungariei.

”După imperiul sovietic, nicio putere externă nu a avut curajul să vrea să limiteze independenţa ungurilor în mod deschis, alegând o formă legală”, a declarat liderul FIDESZ-ului pentru postul public de radio, Kossuth, relatează Agerpres.

PE a adoptat, la inițiativa eurodeputatului portughez Ruir Tavares, un raport ce presupunea crearea unui mecanism de supraveghere și control al derapajelor antidemocratice din Ungaria. Orban, a cărui FIDESZ deține majoritatea parlamentară în Ungaria, a modificat anul acesta Constituția, proces acuzat de liderii europeni că nu respectă separația puterilor în stat.

Orban acuză atacuri la adresa ungurilor, subliniind că Bruxelles-ul nu este Moscova, iar premierul de la Budapesta nu vrea să trăiască într-un ”imperiu” cu un centru care determină ce trebuie să se facă ”la periferie”. El a precizat că Budapesta a trimis PE un memorandum prin care răspunde criticilor venite la vârful Uniunii Europene.

Socialiștii din PE au condamnat, printr-un comunicat, rezoluția conservatorilor FIDESZ. ”Rezoluţia pe care majoritatea Fidesz din Parlamentul ungar a adoptat-o astăzi (n.r. - vineri) este o insultă la adresa Parlamentului European. Dovedeşte încă o dată că Orban nu înţelege valorile - sau rolul instituţiilor - Uniunii Europene”, spune președintele PES, Hannes Swoboda.

”Noile standarde morale pe care PPE le aplică dur Bulgariei ar trebui aplicate cu siguranţă şi Ungariei. Sau poate confirma PPE standardele sale oficiale duble, inclusiv asupra chestiunii partidelor care refuză să participe la lucrările parlamentelor în care au fost alese?, a adăugat austriacul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel