Opt ani de închisoare pentru furtul unor tablouri de Van Gogh şi Frans Hals

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un bărbat a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru furtul unor tablouri de Van Gogh şi Frans Hals.

Un tribunal olandez a condamnat vineri la opt ani de închisoare un bărbat găsit vinovat de furtul a două tablouri de Vincent van Gogh şi Frans Hals din mici muzee, în timp ce aceste opere rămân de negăsit, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Bărbatul are 59 de ani



Acuzatul în vârstă de 59 de ani, identificat de presa olandeză drept Nils M., a fost arestat în aprilie la Baarn (centru) pentru că a furat în 2020 tabloul lui Van Gogh "Grădina presbiteriului din Nuenen primăvara, datând din 1884, şi lucrarea lui Franz Hals "Doi băieţi care râd".

"Prin aceste furturi, acest bărbat nu a cauzat doar daune enorme muzeelor, ci şi societăţii şi publicului internaţional", se arată în hotărârea tribunalului din districtul Lelystad.

"Publicul nu mai poate contempla şi aprecia picturile", a adăugat curtea.

Pictura lui Van Gogh a fost furată în martie 2020



Pictura lui Van Gogh a fost furată în martie 2020 de la Muzeul Singer Laren din regiunea Amsterdam, care a fost apoi închis publicului din cauza pandemiei de COVID-19. Muzeul se află la 10 kilometri de Baarn, unde suspectul a fost arestat.

Tabloul realizat de marele maestru al epocii de aur a picturii olandeze (secolul al XVII-lea) Frans Hals a fost furat în august 2020 de la Muzeul Hofje van Mevrouw van Aerden din Leerdam.

Poliţia a descoperit ADN-ul lui Nils M. în ambele locuri unde s-au comis infracţiunile.

Susține că nu are nimic de a face cu furturile



Nils M. afirmă însă că nu are nimic de-a face cu furturile şi că nu ştie unde se află tablourile.

Expertul şi detectivul olandez Arthur Brand, supranumit "Indiana Jones al lumii artelor", a salutat sentinţa tribunalului şi a afirmat că picturile, pe care şi el le-a căutat, vor fi găsite în curând.

"Ştim în ce cercuri circulă ele şi este nevoie doar de o singură persoană pentru a lua decizia corectă şi pentru a anunţa", a declarat Brand pentru AFP.

Sute de opere de artă falsificate, confiscate de polițiștii din Italia

Reprezentanţi ai forţelor de ordine din Italia au anunţat pe 10 septembrie punerea sub sechestru a 500 de lucrări considerate contrafăcute după opere ale pictorului britanic Francis Bacon, precum şi a altor bunuri, inclusiv sume de bani, cu o valoare totală de 3 milioane de euro, informează AFP, scrie Agerpres. 

Cinci persoane au fost puse sub acuzare în această anchetă care vizează "autentificarea şi punerea în circulaţie a unor opere de artă falsificate" şi "fraudă şi spălare de bani", potrivit unui comunicat oficial.

Citește mai multe aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel