La împlinirea vârstei de 80 de ani, legendarul antrenor Mircea Lucescu a primit un cadou cu adevărat memorabil din partea miliardarului ucrainean Rinat Ahmetov: o statuie realizată în mărime naturală, turnată...
Statuia îl înfățișează pe Mircea Lucescu pe o bancă, stând picior peste picior, așa cum obișnuia să stea și la meciuri. De asemnea, acesta are o minge de fotbal lângă piciorul băncii.
Omagiul vine fix înainte de aniversarea lui Mircea Lucescu, pe 29 iulie, iar gestul a fost descris de fanii lui Ahmetov drept o „datorie de onoare”.
Născut la București, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai respectați antrenori din Europa de Est și o figură emblematică în fotbalul românesc. A fost jucător al echipei Dinamo București și al naționalei României, pentru care a bifat 70 de selecții. Cariera sa de antrenor este însă cea care i-a adus recunoaștere internațională.
A antrenat naționala României între 1981 și 1986, apoi echipe de club prestigioase din Italia și Turcia, precum Pisa, Brescia, Inter Milano și Galatasaray. Totuși, cea mai lungă și de succes etapă a avut-o în Ucraina, la Șahtior Donețk.
Pe lângă trofeele obținute, Lucescu este recunoscut pentru stilul său calm, pedagogic și pentru abilitatea de a forma echipe solide și de a lansa tineri talentați în fotbalul mare.
Pe lângă rezultatele extraordinare obținute peste hotare, Mircea Lucescu este văzut în România ca un ambasador neoficial al valorilor românești. A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce și este considerat una dintre cele mai respectate personalități ale sportului românesc din toate timpurile.
După revenirea în țară, statuia oferită de Ahmetov ar urma să fie amplasată într-un spațiu public, în București sau în Cluj-Napoca, orașul care i-a găzduit începuturile carierei de antrenor.
Rinat Ahmetov este cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere estimată la peste 5 miliarde de dolari, și principalul acționar al clubului de fotbal Șahtior Donețk. Sub conducerea sa, clubul a cunoscut cea mai glorioasă perioadă din istoria sa, începând cu momentul în care l-a numit pe Mircea Lucescu antrenor, în anul 2004.
În cei 12 ani petrecuți pe banca tehnică a lui Șahtior, Lucescu a câștigat 8 titluri de campion al Ucrainei, 6 Cupe ale Ucrainei și, cel mai important, Cupa UEFA în 2009, primul trofeu european din istoria clubului și o performanță uriașă pentru fotbalul din estul Europei.
Rinat Ahmetov l-a numit adesea pe Lucescu „arhitectul unei revoluții în fotbalul ucrainean” și l-a creditat cu dezvoltarea unei echipe moderne, spectaculoase, bazată pe un amestec de talente locale și sud-americane.
Gestul lui Rinat Ahmetov nu este doar o formă de omagiu personal, ci și o recunoaștere publică a impactului uriaș pe care Mircea Lucescu l-a avut în fotbalul est-european.
În trecut Akhmetov i-a mulțumit lui Lucescu pentru întreaga sa contribuție la dezvoltarea clubului Shakhtar Donetsk și i-a oferit un tricou personalizat cu numărul 573, reprezentând numărul de meciuri pe care „Mister” le-a condus ca antrenor al echipei.
„Mister a meritat-o. Oriunde s-ar afla acum, el va da totul pentru fiecare meci! Știu că inima lui e mereu cu Shakhtar. Sunt convins că Shakhtar este în inima lui pentru totdeauna”, a declarat în 2016 acesta, conform presei străine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News