Olanda permite redeschiderea universităţilor, dar nu şi a cluburilor de noapte

Olanda va autoriza redeschiderea universităţilor şi a colegiilor, dar cluburile, barurile şi discotecile vor rămâne închise ca parte a măsurilor împotriva transmiterii coronavirusului, a anunţat vineri prim-ministrul Mark Rutte, potrivit DPA.

Studenţii vor putea participa din nou la cursuri cu prezenţă fizică după un an şi jumătate de educaţie online. Rutte a subliniat că nu doreşte să-şi asume riscul declanşării unui nou val de infectări asemenea celui de la începutul lui iulie, transmite Agerpres.

Trebuie să rămâne precauţi, a spus el.  Cluburile şi discotecile şi-au redeschis porţile la sfârşitul lui iunie, după care numărul infectărilor a crescut rapid, aşa că guvernul a luat măsuri.

Situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, dar rata de incidenţă COVID-19 pe şapte zile la 100.000 de locuitori este în continuare 105. Decizia a fost luată după ce Olanda a intrat din zona roșie în cea galbenă.

Următoarea etapă către normalitate este preconizată abia pentru 20 septembrie. Dacă numărul noilor infectări şi al pacienţilor spitalizaţi rămâne redus, ar putea fi eliminată atunci obligaţia de a purta măşti în mijloacele de transport în comun.

Guvernul olandez crede că este posibil ca măsurile împotriva coronavirusului să fie ridicate din noiembrie. 

Pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute, de vineri. ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

GCS reamintește că începând de vineri, 13 august, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR.

Aceste documente pot fi eliberate accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.

„Tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat”, potrivit GCS.

Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului național al României, conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel