Numire procurori. Băsescu: Chem românii la proteste

Bogdan Bolojan / 13 sep 2017 / 20:38 Salveaza PDF Comentarii

Senatorul Traian Băsescu, preşedinte al PMP şi fost şef al statului, a declarat că preşedintele României nu trebuie exclus din procedura de desemnare a şefilor de Parchete, adăugând că există un risc de "repolitizare a Justiţiei" şi că în cazul în care se va întâmpla acest lucru va chema lumea în stradă să protesteze. 

"Ar fi drum înapoi. Preşedintele nu trebuie exclus de la desemnarea şefilor Parchetelor, pentru că sunt multe funcţii care se desemnează prin decret prezidenţial, nu numai procurorul general, procurorul şef al DIICOT şi procurorul şef al DNA, şi sunt adjuncţii şi şefii de Secţii, prin decrete prezidenţiale. Sunt în total vreo 30 de înalţi procurori care se desemnează prin decret prezidenţial. Aici rămâne un control între preşedinte şi Guvern. Preşedintele poate să-i spună oricând ministrului Justiţiei sau premierului: 'dragul meu, înţeleg că vreţi să-l desemnaţi pe procurorul X, să ştiţi că degeaba îl trimiteţi, poate să ia şi 50 de mii de avize de la CSM, nu-l desemnez'. Şi poţi să spui şi tu, ca preşedinte, 'uite, sunt vreo trei-patru, vezi şi tu cam ce ai putea să-mi propui, să nu-ţi trimit decretul înapoi", a declarat Traian Băsescu, la postul B1Tv, întrebat care este opinia sa despre propunerea privind excluderea şefului statului din procedura de numire a procurorilor şefi. 

El a subliniat că în cazul în care preşedintele va fi scos din procedura de numire a procurorilor şefi, va ieşi public şi îi va chema pe români în stradă să protesteze. 

"În momentul în care-l vor exclude pe preşedinte, eu voi ieşi la televizor, voi explica românilor cât de mare este riscul de repolitizare a Justiţiei şi îi voi chema să protestăm. Eu voi fi în faţa Parlamentului, la Kisellef, la Palatul Victoria", a mai declarat Băsescu. 

Fostul preşedinte nu s-a declarat de acord cu varianta în care CSM să desemneze procurorii şefi de la Parchete, relatează Agerpres.

[citeste si]





VOTEAZA ARTICOLUL

TOP STIRI CELE MAI...









Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.de2