Nouă decizie în procesul lui Vlad Pascu. Adrian Cuculis, primele declarații

Foto: Inquam Photos / George Călin
Foto: Inquam Photos / George Călin

A fost amânat ultimul termen al procesului lui Vlad Pascu.

Adrian Cuculis, avocatul părinţilor tinerilor care au murit în accidentul produs de Vlad Pascu, a făcut primele declarații după amânarea procesului. 

„Doamna judecător solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar. Cererile noastre de amânare, a mea și a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus inspecția judiciară, respectiv sesizarea CSM cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a dat un nou termen.

Important este de știut că dacă se va admite cererea de abținere, întreg procesul se va lua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe data de 24, se va relua procesul de la zero. Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplică, bineînțeles că la termenul următor vor fi audiate cele 10 sau 11 părți civile și vom pune concluzii pe fond.

Noi aveam pregătite pentru astăzi încă două cereri, una de suspendare a procesului, alta de amânare. S-a admis de prima dată cererea de amânare, deci nu au mai fost utile celelalte cereri.

Un lucru este cert: erau vreo 120 de întrebări de adresat părților civile. Probabil că la ultimul termen de judecată, oricare va fi el, procesul o să înceapă la 10:00 și se va termina la ora 22:00.", a spus Adrian Cuculis. 

Acesta a fost întrebat cine judecă această cerere de abținere a doamnei judecător.

„Colegii dânsei. Următorul complet care urmează după completul doamnei judecător.", a spus Adrian Cuculis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel